Panică într-un supermarket din Sfântu Gheorghe. Un şarpe a fost fotografiat între rafturile cu legume
Cumpărătorii dintr-un supermarket din oraşul Sfântu Gheorghe au avut parte de o surpriză şocantă în momentul în care s-au întins spre raftul cu roşii. Printre cutii se plimba un şarpe, care i-a panicat pe cumpărători. Angajaţii companiei au fost chemaţi să intervină!
Totul a avut loc la magazinul Kaufland din oraş, iar cumpărătorii aflaţi în supermarket au alertat de îndată personalul.
„Situația din magazinul din Sfântu Gheorghe (Covasna) a fost remediată în jurul orei 15,00, la câteva minute după ce a fost semnalată. Am retras pe loc marfa, am igienizat urgent zona și am restabilit toate standardele igienico-sanitare din magazin.
În urma primelor verificări, am aflat că șarpele ieșise din cutia cu smochine proaspete sosite din Turcia. La raion, legumele și fructele sunt plasate în cutiile în care vin de la furnizor. Am retras imediat de la comercializare loturile de smochine proaspete din toate magazinele și am contactat furnizorul pentru explicații.
În acest moment, toate cutiile ce provin de la acest furnizor sunt controlate unu la unu, iar smochinele care se vor livra în magazine începând de mâine vor fi sigure. Am demarat un control amănunțit pe întregul lanț furnizor – magazin. Vă asigurăm de toată implicarea echipelor noastre pentru afla cum s-a întâmplat așa ceva”, au transmis reprezentanţii Kaufland pentru redacţia We Radio, din Sf. Gheorghe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News