Data actualizării:
Data publicării:

Panică în Rusia. "E mai grav decât în 1998 și 2009"

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp

SUA au impus Rusiei cele mai severe sancțiuni de până acum, pe care economia rusă le simte din plin, într-un moment în care Moscova riscă să devină un paria al comunității internaționale.

Bursa rusă a atins un nivel minim în ultimele șase săptămâni, iar rubla a slăbit cel mai mult față de dolar în ultimele patru luni, după recentele măsuri punitive luate de Washington, potrivit Blooomberg.

Producătorul de petrol Rosneft, compania de gaz Novatek și Gazprombank, a treia bancă din Rusia, au fost excluse de pe piețele de capital vestice.

Investitorii sunt alertați de măsurile luate de SUA. "Piețele sunt panicate", spune Sharma Ishitaa, de la Citi, citată de Die Welt. Efectele se simt nu doar pe piața de capital, dar și pe cea a creditelor. 

Penalizările reprezintă un regres de două decenii în care Rusia s-a integrat în economia globală și, totodată, cea mai mare lovitură pentru afacerile ruse de după dizolvarea Uniunii Sovietice.

Lovitura este mai puternică decât crizele financiare din 1998 și 2009, a spus unul dintre primii 20 de miliardari ai țării, citat de Bloomberg.

Banca Mondială, avertisment teribil pentru Rusia și Europa

Toate companiile din Rusia sunt afectate pentru că partenerii lor europeni și americani sunt reținuți în a mai face afaceri cu ele, a adăugat miliardarul, sub protecția anonimatului. Cele mai mari afaceri ale Rusiei vor continua să sufere pentru că tot ce va face Putin va fi să-și întărească poziția, a mai spus el.

Aflat în Brazilia, Vladimir Putin a spus că răspunsul "agresiv" la cele patru luni de lupte sângeroase în Estul Ucrainei va avea un efect de bumerang care va răni interesele SUA.

"Aplicarea sancțiunilor sau a penalităților dure poate conduce, din păcate, la dezintegrarea sistemului financiar și respingerea unei mai avansate globalizări", a declarat Andrey Kostin, șeful băncii de stat VTB Group, la Rossiya 24. "Afectează interesele a sute sau mii, milioane de oameni și clienți ai corporațiilor", a mai spus acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel