Data publicării:

PANDEMIE 2020. Prof. dr. Costin Cernescu, la Academia de Sănătate: RELUAREA școlii NE POATE SALVA

Autor: Andrada Oana | Categorie: Sanatate
WhatsApp

La ediție specială a emisiunii Academia de Sănătate, academicianul Costin Cernescu a vorbit despre importanța școlii în această perioadă. 

La ediție specială a emisiunii Academia de Sănătate, academicianul Costin Cernescu a participat la o dezbatere online, prilejuită de lansarea volumului „Pandemia Covid-19 în România” al Academiei Române. 

Prof. dr. Costin Cernescu, medic român, membru titular al Academiei Române, consideră că reluarea școlii este un aspect care trebuie luat în calcul. 

„Vreau să semnalez încă o dată că anumite măsuri se impun cu rapiditate. În opinia mea, unul dintre aspectele care trebuie să concentreze acțiunea factorilor decidenți este reluarea școlii. Cred că școala este un element care ne poate salva. Ne poate salva în primul rând prin educația tinerei generații în adoptarea măsurilor preventive. În al doilea rând, poate că școala este singura instituție care poate să antreneze zeci de oameni și care să degajeze sistemul sanitar care este blocat și care nu va reuși să facă față nici datorită solicitărilor, nici datorită stresul îndelungat”, a spus prof. dr. Costin Cernescu. 

Dezbaterea a fost transmisă simultan pe canalele de Youtube și paginile de Facebook ale DC News și DC Medical, dar și pe DC NewsTV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel