Data actualizării:
Data publicării:

Palma de pământ care a trecut de la o țară la alta fără niciun tratat. Totul a ținut de natură

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă foto: Unsplash (Alexey Demidov)
Sursă foto: Unsplash (Alexey Demidov)

O fâșie de pământ a trecut în proprietatea altei țări, după ce natura și-a schimbat cursul. 

O fâșie îngustă de pământ olandez care mărginește râul Meuse, de lângă Maastricht, a devenit accidental parte a Belgiei când râul și-a schimbat direcția în anii 1960.

Peninsula nelocuită nu putea fi accesată decât de pe malul râului olandez, așa că se afla dincolo de accesul poliției belgiene. Poliția olandeză nu a putut merge acolo pentru că era teritoriu belgian.

A devenit un loc popular pentru traficul de droguri și orgii, iar autoritățile au ignorat problema până când acolo a fost descoperit un cadavru, scrie Brussels Times. Cele două țări au început apoi să negocieze un schimb de terenuri pe care l-au agreat în cele din urmă în 2017.

La 1 ianuarie 2018, peninsula belgiană a fost transferată pașnic Țărilor de Jos, în timp ce două zone olandeze mai mici au fost date în schimb Belgiei. Mai simplu decât un război.

Un fermier belgian a mutat granița cu Franța

De altfel, nu este pentru prima dată când Belgia ”câștigă” teren fără vreun efort propus. Un pasionat de istorie a observat că o bornă de delimitare a graniței dintre Franța și Belgia dintr-o pădure fusese mutată 2,29 de metri. Un fermier care parcurgea acea zonă a pădurii cu un tractor a mutat borna în teritoriul francez, deoarece îi stătea în drum. 

Autoritățile ambelor țări au tratat situația cu lejeritate, zâmbetele înlocuind potențialele discuții aprinse, informează BBC. 

„A făcut Belgia mai mare și Franța mai mică, nu este o idee bună”, a comentat David Lavaux, primarul localității Erquelinnes,  despre incident. Mutarea a creat tensiuni între proprietarii de terenuri din zonă. 

Granița dintre Belgia și Franța are 620 de kilometri și a fost creată în 1820, în urma învingerii lui Napoleon în bătălia de la Waterloo. Borna datează din 1819, de la prima marcare a graniței. Citește mai multe AICI

Un britanic care se plimba pe o plajă din Bulgaria a ajuns, din greșeală, în România

Cetățeanul britanic, în vârstă de 50 de ani, se plimba pe plaja din apropierea frontierei de pe teritoriul Bulgariei și a trecut, din greșeală, în România. Totuși, frontiera era delimitată corespunzător. 

Polițiștii de frontieră l-au depistat și l-au dus la sediul Grupului de Nave Mangalia pentru cercetări suplimentare. În cele din urmă, s-a stabilit că britanicul a trecut neintenționat în România și a fost preluat de autoritățile de frontieră bulgare, în baza protocolului româno-bulgar pentru continuarea cercetărilor.

Printr-un comunicat de presă, Poliția de Frontieră anunță că „în data de 09.05.2021, în jurul orei 18.30., poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia  au depistat  la aproximativ 200 metri de la frontieră, pe teritoriul României, o persoană de sex masculin care a trecut ilegal frontiera de stat, pe jos, din Bulgaria în ţara noastră. 

Persoana în cauză nu îşi justifica prezenţa în zonă, fapt pentru care a fost condusă la sediul Grupului de Nave Mangalia pentru cercetări suplimentare.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că persoana în cauză este cetăţean britanic, în vârstă de 60 de ani. Acesta a declarat că se plimba pe plaja din apropierea frontierei de pe teritoriul Republicii Bulgaria și a trecut neintenționat în România, deşi zona de frontieră era amenajată / delimitată corespunzător.” Vezi aticolul AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel