Palestina rupe relațiile cu SUA și Israel
Mahmoud Abbas a anunţat ruperea "tuturor” relaţiilor cu şi Israelul şi SUA.
Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a anunţat sâmbătă ruperea "tuturor relaţiilor", inclusiv în domeniul securităţii, între Autoritatea Palestiniană, pe de-o parte, şi Israelul şi SUA pe de altă parte, transmite AFP.
Anunţul se produce înaintea unei reuniuni extraordinare a Ligii Arabe pe tema planului de pace american pentru Orientul Mijlociu.
Acest plan american reprezintă "o încălcare a acordurilor de la Oslo" semnate cu Israelul în 1993, a declarat preşedintele Autorităţii Palestiniene la Cairo.
Abbas, care a anunţat că i-a transmis acest mesaj premierului israelian Benjamin Netanyahu, a cerut Israelului "să-şi asume responsabilităţile în calitate de putere de ocupaţie" în teritoriile palestiniene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News