Paleologu, în așteptare activă, întrucât la PDL ciomăgeala e în toi
Data publicării:
Autor: ana
WhatsApp

Theodor Paleologu intenționează să nu se implice în susţinerea vreunei moţiuni la Congresul PDL din 23 martie. Deputatul preferă să adopte o atitudine de așteptare, specifică crocodilului, mai ales că ceea ce se întâmplă acum în partid este un "spectacolul destul de comic, dacă n-ar fi şi puţin tragic".

"Personal, tind în proporţie de 99% să nu mă implic în susţinerea vreunei moţiuni, dar fireşte, nu exclud posibilitatea de a-mi face cunoscut votul la Convenţie, că cine ştie, poate că electronii liberi din PDL vor fi receptivi la poziţia mea", a declarat, joi, la RFI, deputatul PDL.

Theodor Paleologu consideră că prezența sa în tot acest "haloimăs" din PDL ar agrava situația din partid, unde "fiecare consideră că el este soluția".

"Motivele politice sunt că nu vreau să agravez haloimăsul din partid şi că eu vreau să-mi păstrez independenţa şi libertatea de exprimare şi poziţionarea de om al compromisului şi al concordiei. Vedeţi dvs., ce se întâmplă acum în partid, vorbim de analiza rezultatelor, or analiza rezultatelor din decembrie se traduce în felul următor: fiecare consideră că ceilalţi sunt de vină, fiecare consideră că el e soluţia, fiecare îşi face un autoportret atunci când propune un portret-robot al viitorului lider şi fiecare spune că e dispus să se sacrifice, dacă partidul i-o cere sau dacă naţiunea îl cheamă sau dacă Providenţa îl investeşte cu o misiune. Spectacolul e destul de comic, dacă n-ar fi şi puţin tragic în ceea ce ne priveşte ca partid. Eu aş mai lipsi în tot haloimăsul ăsta să vin să spun că liderul ideal ar trebui să fi făcut studii în Occident, să fi predat în America şi Europa, să fi fost ambasador şi ministru şi eventual să aibă şi o stradă cu numele lui în Bucureşti, încă din secolul 19!".

Totodată, deputatul democrat-liberal susține că importante pentru poziția sa actuală față de ceea ce se întâmplă în PDL sunt și motivele personale: pentru că are impresia că opiniile sale nu ar conta prea mult în BPN, după cum s-a exprimat Radu F. Alexandru că sunt unii figuranţi în BPN, dar și pentru faptul că "reînnoadă" vocația sa cea mai puternică, aceea de profesor.

Precizând că "nu e vorba de pasivitate sau indiferenţă", Paleologu a explicat că este "o atitudine de aşteptare activă, de poziţionare şi aş utiliza din nou metafora crocodilului, pe care am mai utilizat-o şi în alte situaţii şi anume: crocodilul este un animal care stă şi aşteaptă şi ştie să identifice foarte bine momentul favorabil. Nu mi se pare că acesta este momentul favorabil pentru mine, pentru că ciomăgeala este în toi, iar atunci când începe "general shooting" într-un "saloon", cel mai bine este să nu stai la mijloc!", spune democrat-liberalul.

Referitor la cele două candidaturi anunțate deja pentru șefia PDL, Theodor Paleologu a declarat: "Cu Elena Udrea sunt de aceeaşi vârstă, suntem născuţi la câteva luni distanţă şi evident discut altfel cu ea, decât cu Vasile Blaga, e firesc acest lucru. Voi urmări cu mare interes dezbaterile, vreau să văd ce propune Elena Udrea, pentru că ce propune Vasile Blaga ştim deja şi să vedem dacă va prelua anumite idei pe care le-am propus în trecut. Contează foarte mult şi posibilitatea de ordin diplomatic, capacitatea de ordin diplomatic de a realiza un consens, un minim consens necesar în cadrul partidului", a conchis deputatul PDL.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel