Data actualizării:
Data publicării:

Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria, iluminate în albastru de Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: presidency.ro
Foto: presidency.ro

Sediul Administraţiei Prezidenţiale şi sediul Guvernului se alătură şi în acest an altor zeci de clădiri emblematice din întreaga lume care vor fi colorate în albastru de Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului.

Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria vor fi iluminate în albastru vineri, 20 noiembrie, când întreaga lume sărbătoreşte, la iniţiativa UNICEF, Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului, zi ce marchează adoptarea Convenţiei cu privire la drepturile copilului.

UNICEF celebrează pe 20 noiembrie Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului la nivel global. Este o zi de acţiune pentru copii, susţinută de către copii, o zi distractivă, dar cu un mesaj serios. Anul acesta, când aniversăm 31 de ani de la adoptarea Convenţiei, pandemia de COVID-19 a provocat o criză a drepturilor copilului. Urmările pandemiei sunt imediate şi, dacă nu sunt rezolvate, pot afecta viitorul a milioane de copii.

Copiii "preiau puterea"



”Din Auckland la Amman, din New York la Nairobi, copiii "preiau puterea" şi colorează lumea în albastru, în semn de susţinere a drepturilor copilului, iar clădiri emblematice şi monumente de pe tot globul - Parlamentul European din Bruxelles, Shanghai Tower din China, Pantheonul în Franţa, Acropole în Atena, Palatul Păcii din Haga, Rashtrapati Bhavan - Reşedinţa Prezidenţială din India, Petra în Iordania, Frida Kahlo House în Mexico, Moscheea Al Noor în Christchurch (Noua Zeelandă), Canalul Panama, Monumentul pentru Renaşterea Africană din Senegal şi podurile de pe Bosfor din Turcia - se colorează în albastru”, se arată într-un comunicat de presă. 

Alături de Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria, pe 20 noiembrie 2020, în România va mai fi iluminat în albastru şi Castelul Bran.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel