Data publicării:

Palatele Victoria și Cotroceni vor fi iluminate în roșu

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Palatul Victoria și Palatul Cotroceni vor fi iluminate în roșu duminică seara, între orele 20.00 și 24.00, cu ocazia Zilei naţionale pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor.

Guvernul anunță că marchează Ziua naţională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor, iar Palatul Victoria va fi iluminat în roșu între orele 20.00 și 24.00.

„Guvernul susține astfel necesitatea conştientizării violenţelor şi persecuţiilor la care au fost şi sunt încă supuşi creştini din întreaga lume și se pronunță pentru eliminarea oricărei forme de discriminare pe criterii religioase sau de orice altă natură. Trăim de mai multe luni, țări de pe tot globul, o experiență care ne reconfirmă o dată în plus, dacă mai era nevoie, că soarta întregii civilizații depinde de unitatea acțiunilor împotriva unor amenințări majore care nu țin cont nici de religie și nici de alte criterii de diferențiere între oameni și între comunități. Totodată, consider foarte important pentru fiecare dintre cetățenii României să ne cunoaștem trecutul istoric și să prețuim valorile care ne definesc ca popor”, a declarat premierul Ludovic Orban.

Ziua de 16 august, în care creștinii din România îi prăznuiesc pe Sfinții Martiri Brâncoveni, Constantin Voievod cu fiii săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și unul dintre ginerii lui, sfetnicul Ianache Văcărescu, a fost stabilită prin lege ca zi națională de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor în semn de recunoștință și de aducere aminte a morții lor martirice, devenită simbol al jertfei supreme pentru credința strămoșească și pentru propriul popor.

Și Palatul Cotroceni va fi iluminat în culoarea roșie cu prilejul Zilei naționale pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor.

Cu prilejul celebrării Zilei naționale pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor, Palatul Cotroceni va fi iluminat în culoarea roșie duminică, începând cu ora 20:00.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel