Palada a plecat din emisiunea lui Ciutacu. Cum își explică gestul
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, a plecat brusc din ediția de joi a emisiunii "Ediția de seară", de la România Tv, moderată de Laura Chiriac și Victor Ciutacu. Reprezentantul Executivului a părăsit platoul cu doar câteva secunde înainte de încheierea emisiunii, în timp ce vorbea analistul politic Bogdan Chirieac. Contactat de DC News, Mirel Palada și-a explicat gestul.
[caption id="attachment_394702" align="aligncenter" width="640"] Foto: Captură România Tv[/caption]În emisiune s-a vorbit despre situația Elenei Udrea, care a anunțat că își vinde casa și se mută cu chirie, pentru a avea bani să cumpere teren și să investească în agricultură. Mirel Palada a catalogat această situație ca fiind "strigătoare la cer".
Mirel Palada: Ideea este atât de simplă, încât și ca sociolog și ca purtător de cuvânt al Guvernului, îmi vine greu să găsesc cuvinte pentru o chestie atât de strigătoare la cer și de sfidătoare.
Laura Chiriac: Păi dvs găsiți repede cuvinte în general.
Ciutacu Victor: Domnule Palada, ultima dată când ați găsit cuvintele a fost de mare excepție.
M.P.: Aici aveți dreptate, dar în seara asta permiteți-mi să scot în evidență ...
Florin Iaru: Nu, nu, nu, nu... . Mă văd nevoit să protestez!
Lili Ruse: Protestezi după aia! Stai să spună cuvântul și după protestezi.
F.I.: E reprezentantul Guvernului, deci și al meu. Nu se poate!
C.V.: Vă cenzurează dl Iaru, domnule Palada.
F.I.: Da! Da! Poporul vă cenzurează.
Bogdan Chirieac: Faceți altfel! Șoptiți-l dlui Iaru, să-l spună dânsul.
M.P.: Eu știu un singur lucru. Că avem atâtea persoane în România, care se chinuie să trăiască de pe o zi pe alta...
F.I.: Aaa, asta e ipocrizie, zău așa!
L.R.: E populist rău!
M.P.: ... Și doamna Udrea are un comportament de consum ostentativ. Este un concept clasic în sociologie, care vorbește despre nevoia unora de a-și suplini componenta materială a consumului - avem mașini, ceasuri, pentru utilitatea lor - cu o componentă simbolică, pentru a-ți arăta statutul social.
F.I.: Asta este clasă. E o clasă socială.
M.P: Ce se întâmplă în cazul de aici - este exact ce spune și dl Iaru - este un semn de clasă socială recent îmbogățită, ca să n-o spun altfel.
F.I.: Păi sunt 10% din România!
L.R: N-auzirăți de la dl Chirieac că doamna era deja bogată?
M.P.: Diferența e următoarea: felul în care faci acei bani. Că dacă o faci prin osândie, prin atitudine antreprenorială...
F.I.: Nu există avere făcută prin osândie! Nu există bani făcuți prin muncă!
M.P.: Nu e adevărat. Haideți să fim serioși! În România sunt suficiente ...
F.I.: Ați văzut avere făcută prin muncă? Zău așa!
M.P.: Aici sunteți nedrept. Sunt destul de multe exemple de persoane ...
F.I.: Nu există așa ceva! Nu e nimeni!
M.P.: ... care au câștigat ...
F.I.: Toate au făcut afaceri cu statul!
M.P.: Am o rugăminte ... . (După care, la intervenția jurnalistei Lili Ruse, se oprește și pune microfonul pe masă).
L.R.: Există vreo instituție care să fi spus că dna Udrea a făcut avere în mod incorect, nelegal sau...? V-ați supărat sau ...?
După câteva secunde, în timp ce Bogdan Chirieac vorbea, Mirel Palada a părăsit platoul brusc, trecând prin cadru. Momentul poate fi văzut aici, la minutul 51.
Contactat de DC News pentru a spune ce l-a deranjat încât să plece din emisiune, Mirel Palada a transmis: "Nu m-a deranjat nimic. Trebuia să ajung în altă parte".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News