Pe măsură ce noul coronavirus s-a răspândit prin Europa, șefii de stat sau de guverne din statele membre ale spațiului european Schengen au început rapid să își închidă granițele naționale, în încercarea de a reduce mișcările de masă și, deci, răspândirea bolii. 

Aceste măsuri severe și extrem de dure au amenințat unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii Europene: libertatea de circulație și acordul Schengen, care garantează călătorii fără frontiere între 26 de state. Virusul a reușit să suprime pentru o perioadă scurtă, dar densă, unul dintre pilonii fundamentali ai unității europene. Că acest principiu a fost încălcat prin reconstrucția ligii hanseatice și opoziției irațională a Olandei în cazul aderării României și Bulgariei, nu reduce cu nimic simbolistica deosebită a măsurilor de izolare națională prin blocarea granițelor interne europene. 

Reintroducerea controalelor la frontieră, blocarea lor fizică, dar și eliberarea unui sentiment naționalist, extrem uneori, vezi cazul graniței Austro-Ungare, unde practic cele două țări au acționat efectiv sub imperiul vechii duble coroane habsbugice, au dus la sentimentul că lumea bogată se pregătește pentru alt tip de pact universal.

Criza SARS Covid 2, așa cum oficial criza covid-19 a fost redefinită vine să întregească tabloul sumbru al crizelor, aproape periodice pe care  acordul de liberă circulație vine să le cunoscă. Criza miganților sirieni din 2015 a pus problema frontierelor în prim-plan, întrucât aproximativ 1,3 milioane de ilegali,  neajutorați ai sorți sau simplii mecenari ai norocului au călătorit prin țări fără frontiere pentru a ajunge în țările bogate din vestul Europei. La vremea respectivă, guvernul austriac chiar a construit un gard la granița sa cu Slovenia, o altă țară Schengen. Gardul, simbol al infatuării austriece față de o fostă provincie a coroanei de la Viena, dar și o insultă în secolul XXI, a produs o vie emoție. Chiar înainte de reintroducerea frontierei legate de migrație în Danemarca și Suedia, Franța a reinstalat controale drastice după atacurile teroriste de la Paris.

Politicienii cu autoritate națională au discutat despre posibilitățile oferite de către reabilitarea funcțiilor frontierelor în Europa dar și despre necesitatea unei formule mult mai elastice pentru salvarea economiilor naționale. Expresii ca suveranitate alimentară, suveranitate medicală, suveranitate industrială au revenit din dicționarul considerat obsolet de către preoții păgâni ai globalismului de ieri. Virusul a venit la timp pentru a salva discuția iar măsurile practic de de-europenizare a granițelor, de „naționalizare” a acestora au dus la o concluzie seacă și profund ne europeană. Fără autoritate asupra teritoriului național, fără o corectă folosire a distincției naționale, cu toată globalizarea glorioasă a schimburilor economice, măsurile de luptă împotriva pandemiei ar fi fost inutile.

Ca atare observăm dezastrul absolut al dublei propagande din SUA, unde unde același președinte a promovat două mesaje absolut antagonice. După ce a ordonat măsuri draconice de distanțare socială, atunci când a fost clar ca numărul victimelor va fi enorm, deci nu va putea anula impactul virusului asupra alegerilor prezidențiale din acest final de an, același preșesdinte să țipe din toți rărunchii că izolarea distruge economia, devenind promotorul unor politici aberante și total opuse celei inițiale. Cacofonia vizibilă a condus, astăzi, la haosul inter-statal din SUA, unde la numai o graniță distanță, statele americane par fi devenit efectiv enitități indenpendente. La New York până și câinii se află în distanțare socială, pe când in Vermont oamenii maifestă pentru ridicarea oricărei restricții. Medicii, care mai de care ideologizați și plin de furuncule culturale, renunțând la propia obiectivitate, apar pe internet pentru a spune ba că virusul este o exagerare, ba că măsurile împotriva răspândirii sunt prea blânde. O babilonie lingvistică, ideologică și științifică greu de imaginat pentru disciplina capitalismului modern. Haosul absolut pare a fi pus stăpânire pe lumea dezvoltată.

Pandemia a dus la o amenințare nouă și credibilă atât împotriva Europei fără frontiere, cât și împotriva SUA, unde a produs cele mai aprigi controverse de la războiul de secesiune încoace.  Deși noțiunea de graniță nu va apărea ca ultimă victimă pe lista infectaților cu covid-19, schimbarea definiției acesteia este foarte probabilă. Reinstalarea frontierelor sub o formă sau alta va fi reală, având ca efect apariția unor noi reglementări de tip pașasport medical sau liberă trecere sanitară. Remodelarea granițelor, permeabilitatea sau rigiditatea lor vor fi cu siguranță provocări majore pentru sistemul liberal de comerț și pentru emanciparea democrației din stadiu național spre stadiul pandemic. Pentru instituțiile și statele membre ale UE, pentru spațiul nord american, unde și astăzi când scriem, granițele cu Canada și Mexic sunt închise ermetic (atît cât pot fi miile de kilometrii de pădure și munți sălbatici) provocarea nu o reprezintă reapariția granițelor, ci modul lor de aplicare.

Liderii UE au aprobat, la 17 martie, o propunere a Comisiei de a închide granița externă Schengen vizitatorilor și pentru călătoriile neesențiale, pe o perioadă de cel puțin 30 de zile. Pe 8 aprilie, restricția a fost prelungită până pe 15 mai. Astfel, deciziile naționale, cum ar fi restabilirea controalelor la frontieră sau închiderea în afara granițelor, se încadrează în cadrul legal al UE și nu contestă statutul juridic al spațiului Schengen. Cu toate acestea, aceste restricții legale privind circulația în dreptul UE nu au fost fără provocări semnificative.

Introducerea controalelor la frontierele interne și a limitărilor de călătorie a însemnat că lucrătorii sezonieri, transnaționali și navetiștii, adică migrația sezonieră economică a fost complet oprită. Germania, promotorul asiduu al acestui model economic low cost, are nevoie peste 300.000 de lucrători, toți din țările Europei de Est, pentru a culege sparanghel între lunile aprilie și mai. Ca atare, deși cu granițele naționale închise și cu un județ complet carantinat, România, la cerere, a produs imediat grupurile de muncitori necesari așa zisei nevoi imediate a Germaniei. Mult clamata egalitate dintre națiunile europene a fost sacrificată în numele obținerii unei imediate superiorități economice. În ciuda eforturilor de închidere a granițelor, guvernul român a fost de acord să zboare mii de lucrători români (non-Schengen), pentru a îndeplini ordinul german. Atât problema, cât și soluția sa temporară arată gradul în care libertatea de mișcare în Europa este politic manipulată de către statele membre ale UE.

Acest fenomen nociv, al concurenței cu orice preț, al ieșirii din jocul restricțiilor sociale are loc și în SUA, unde diverse state și guverne locale au început cursa infernală pentru a fi pe primul loc al eficienței economice. Același comandament economic al transformării primitive a forței de muncă în element subordonat adoratei productivități crează pericolul fundamental al adâncirii crizei covid-19. Soluția infectării în masă presupune prețul ridicat al morții. Leaderii economiilor aflate într-o concurența acerbă propun sacrifciul de sine, simplă asumare a sinuciderii prin virus, pentru a salva ruinele economice ale unei lumi subvenționate practic de peste 50 de ani din taxele cetățenilor. Căci nici o economie a lumii nu ar exista dacă nu ar exista subvenții mascate sau directe care să ajute producția națională. Dacă Germania a arătat că nu are nici un fel de respect  față de sănătatea forței de muncă din Estul Europei, SUA arată că nu are nici un fel de sentiment față de numărul în creștere al celor care vor deceda ca urmare a infecției covid-19. 

Din nefericire ceea ce nu se înțelege este că medical, este suicidar să deschizi economia fără menținerea măsurilor drastice împotriva răspândirii virusul. Indiferend de calculele cinice economice, costurile pentru menținerea unui mediu concurențial economic santizarizat este enorm, ducând la reducerea productivității și creșterii prețului de producție. De aceea ne este impusă alegerea de tip wagnerian: între măreția de a muri muncind în lupta cu virusul (ipotetica eroizare națională) sau micimea de a muri acasă, de foame. La aceasta formula se rezuma actualul narativ ideologic. Murim de virus sau murim de foame exprimă exact dezastrul ideologic și geo-strategic al globalismului. A pune națiunile să aleagă între “scapă cine poate”și “refacerea economiei”, doar pentru a fi pe primul loc la finalul acestei competiții absurde provoacă deja mutații psihosociale profunde. Căci cei care se vor îmbolnăvi vor fi tratați ca sub oameni, vor fi lăsați în praful drumului, pentru a muri. Vor apărea mitologiile super oamenilor, aleșilor lui Dumnezeu care vor fi folosiți ca example super mediatizate a reușitei. Prețul uman plătit ca urmare a calcului matematic va fi enorm, clivajele sociale devenind absolut imposibil de susținut.

Întrucât UE a sărbătorit cea de-a 25-a aniversare a acordului Schengen în condiții de închidere a granițelor sale naționale și a sărbătorit 70 de ani de la Declarația Schuman la 9 mai, acum când SUA se pregătesc pentru testul imperial al puterii lor cu China, este un moment absolut pentru reevaluarea rolului economiei globale în timp de criză modială medicală. Economia speculativă și exploatarea primitivă în numele dominației economice se vor dovedii fantezii nebune ale aceluiași păcat originar uman: lăcomia trufașă. Iar rezultatul nu va fi decât decăderea din nou a societății umane în asamblul său.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News