Data publicării:
PACT COABITARE Ponta-Băsescu. Dragnea îl contrazice pe Ponta. Primele reacții după interviul pentru DCNews
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a reacționat în urma declarațiilor făcute de Victor Ponta la DCNews LIVE, astăzi.
Liviu Dragnea a afirmat, la B1 TV: ”Nu am negociat un draft de protocol. Nu am fost de acord cu draftul pactului de coabitare”. El a afirmat că Victor Ponta are probleme cu el de mai multe luni. Totodată a afirmat că, dincolo de supărarea lui Victor Ponta și a lui Daniel Constantin, alianța PSD-ALDE va merge mai departe. Liderul PSD nu crede că Ponta va pleca din PSD.
Iată declarația completă a liderului PSD: ”Eu nu am ascuns niciodată că am fost la acea întâlnire. În ceea ce privește întâlnirile cu domnul consilier Iulian Chifu, eu am fost contactat în ziua alegerilor sau cu o zi înainte de alegeri, în toamna anului 2012 de către cineva, dacă vreau să mă întâlnesc cu un consilier de la Cotroceni. Mi-a spus că exista ideea unui pact de pe vremea referendumului. Nu știu cu cine a vorbit Traian Băsescu atunci sau Iulian Chifu sau altcineva de la noi din partid, habar n-am, dar nu cu mine. I-am zis că am discutat cu Crin și Victor să mă întâlnesc, ne-am văzut și i-am spus că dacă are vreo propunere de protocol sau ceva de genul ăsta, când e gata să mi-o trimită. Ne-am despărțit și cred că la două zile sau ceva de genul ăsta mi-a trimis un draft. M-am uitat pe el, le-am arătat și lor, mie mi s-a părut prea stufos și nu eram de acord cu el. Am făcut câteva rânduri pe o pagină și l-am retrimis. Răspunsul pe care l-am primit, cred că de la Traian Băsescu prin Iulian Chifu, a fost că e o bătaie de joc, adică ne batem joc de el cu un asemenea protocol. Eu am făcut o propunere ceva mai mult decât instituțional, ceva foarte rece care există prin definiție și prin Constituție”.
Președintele PSD a mai afirmat că-n fiecare zi vorbește cu Sorin Grindeanu, care îi dovedește că va fi un premier din ce în ce mai bun.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News