PACT cere demisia lui Șerban Nicolae
PACT pentru România solicită demisia senatorului PSD Şerban Nicolae, pentru o declaraţie recentă la adresa foştilor luptători împotriva comunismului.
Într-un comunicat de presă, Nicolae este acuzat că "jigneşte adevăraţii eroi români şi falsifică istoria naţională".
"Declaraţiile lui Şerban Nicolae, făcute în cadrul Comisiei Juridice din Senat, nu doar că insultă cu bună ştiinţă memoria nenumăraţilor luptători care au ales rezistenţa anti-comunistă chiar cu preţul vieţii, dar reprezintă şi un fals istoric grosolan, după reţetele propagandei sovietice. Fostul consilier al lui Ion Iliescu pare să uite că regimul comunist a fost condamnat oficial de către Preşedinţia României şi declarat drept ilegitim şi criminal. De asemenea, România a condamnat de curând doi foşti torţionari ai închisorilor comuniste, Alexandru Vişinescu şi Ioan Ficior, acuzaţi de crime împotriva umanităţii, acesta fiind un prim pas important pentru a le face dreptate zecilor de mii de victime ale regimului comunist", se arată în comunicatul citat.
Reprezentanţii PACT subliniază, totodată, că, a pune pe acelaşi plan Statele Unite ale Americii, actualul partener strategic al României şi cea mai mare democraţie a lumii, cu regimul totalitar al Uniunii Sovietice, reprezintă o acţiune de "o gravitate uriaşă".
[citeste si]
"Prin comportamentul său sfidător, domnul Şerban Nicolae demonstrează, încă o dată, că Partidul Social Democrat încă nu este dispus să se rupă de trecutul său şi duce mai departe politica strămoşului său, PCR. În contextul declaraţiilor de mai sus, făcute în calitatea de ales senator al României, domnul Şerban Nicolae le este dator familiilor partizanilor rezistenţei anticomuniste din munţi, torturaţi şi ucişi de comunişti, cu un gest minimal de restabilire a respectului faţă de tragedia acestora. PACT pentru România îi solicită aşadar lui Şerban Nicolae să-şi dea demisia din Parlamentul României', precizează sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News