Data publicării:
Pacienții nevaccinați, buni de plată dacă ajung în spital cu COVID-19. Statul care ar putea adopta o astfel de lege
Pacienții nevaccinați care se îmbolnăvesc de COVID și-ar putea plăti singuri spitalizare într-un stat.
Pacienții nevaccinați din Illinois ar trebui să-și plătească din buzunar propriile facturile medicale dacă ajung internați cu COVID-19, conform unei legi propuse luni de un parlamentar democrat. Jonathan Carroll și-a depus proiectul de lege pe fondul luptei statului pentru a limita cazurile de COVID-19, spitalizările și decesele, scrie The Washington Post.
”O persoană care este eligibilă pentru a primi un vaccin COVID-19 și alege să nu fie vaccinată trebuie să plătească din buzunar pentru cheltuielile de îngrijire medicală dacă persoana este spitalizată din cauza simptomelor COVID-19.”, se spune în proiectul de lege.
Propunerea lui Jonathan Carroll, care reprezintă suburbia Northbrook din Chicago, s-ar putea confrunta cu opoziție politică și preocupări de ordin legal, deoarece legea federală interzice asigurătorilor și angajatorilor să perceapă prețuri mai mari pacienților cu afecțiuni preexistente. Aceasta îi include și pe cei diagnosticați și tratați pentru COVID-19, potrivit healthcare.gov. Totuși, parlamentarul democrat a declarat pentru The Washington Post că este frustrat să vadă discuții privind vaccinarea între oamenii care „încearcă să facă ceea ce trebuie” și cei care „aleg să nu se vaccineze din orice motiv”.
"Sunteți responsabil pentru aceste costuri"
„Dacă alegeți să nu faceți vaccinul, faceți COVID și ajungeți să aveți orice fel de cheltuieli medicale, sunteți responsabil pentru aceste costuri. Nimeni nu spune nimănui ce trebuie să facă. Ceea ce spunem noi este că dacă iei acea decizie de a nu te vaccina și ești spitalizat, aceasta este decizia pe care o iei și există consecințe în acest sens. Este o formulă simplă.”, a spus Carroll.
Infecțiile cu coronavirus, spitalizările și decesele COVID-19 sunt în creștere la nivel național, pe măsură ce SUA se apropie de 50 de milioane de infecții cu coronavirus raportate de la începutul pandemiei. Deși există îngrijorare și incertitudine cu privire la varianta Omicron a virusului, experții în sănătate publică la nivel național subliniază că majoritatea covârșitoare a cazurilor de coronavirus sunt încă cauzate de varianta Delta, foarte transmisibilă, care a dus la unele dintre cele mai grave vârfuri ale pandemiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News