PAȘTE 2018: PASCĂ brânză dulce, REȚETĂ delicioasă, simplu de făcut
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Mai este puțin până pe 8 aprilie când este Paștele 2018. Așa că, până atunci, gospodinele se gândesc ce să pună pe masă și toate gândurile se îndreaptă către delicioasa pască cu brânză dulce. Vă prezentăm o rețetă simplu de făcut pentru Paște 2018.

PAȘTE 2018: PASCĂ REȚETĂ. Ingrediente pentru ALUAT: 

Făină- 500 de grame

Zahăr- 120 de grame

Lapte- 250 de ml

Unt- 50 de grame

Ulei- 50 de ml

Ouă- 2

Lămâie- 1 

Drojdie uscată- 10 grame

Sare 

PAȘTE 2018: PASCĂ REȚETĂ. Ingrediente pentru UMPLUTURĂ: 

Brânză dulce de vaci- 400 de grame

Ouă- 2

Zahăr- 2 linguri

Stafide- 100 de grame

Griș- 3 linguri

Lămâie- 1

Zahăr vanilat- 2 plicuri

Esență de vanilie- 1

PAȘTE 2018: PASCĂ REȚETĂ. Mod de preparare pentru ALUAT: 

Pregătiți maiaua: puneți drojdia, puțină făină (1-2 linguri), puțin zahăr (1 lingură), lapte călduț (1-2 linguri), amestecați bine, lăsați la crescut aproximativ 10 minute. 

Puneți făina cernută în bol. 

Puneți zahărul în lapte, acesta trebuie să fie încălzit, dar nu fierbinte, pentru că nu mai crește aluatul, amestecați bine până când se topește tot zahărul. 

Peste făina cernută puneți maiaua crescută, cele 2 gălbenușuri de ou, coaja de la 1 lămâie, amestecați cu un mixer în timp ce turnați laptele câte puțin.  Dacă aluatul e prea tare, mai adăugați lapte. Puneți un praf de sare. Adăugați untul încălzit amestecat cu ulei peste aluat, puțin câte puțin. 

Aluatul trebuie să fie moale și lipicios. Lăsați-l să crească pentru o oră. 

PAȘTE 2018: PASCĂ REȚETĂ. Mod de preparare pentru UMPLUTURĂ: 

Amestecați brânza dulce de vaci cu ouăle, grișul, stafidele, zahărul (2-3 linguri), zahărul vanilat, coaja de lămâie, esența de vanilie. Amestecați totul foarte bine. 

PAȘTE 2018: PASCĂ REȚETĂ. Cum aranjați PASCA: 

Tăiați aluatul crescut în două. Opriți o parte pentru bază. A doua jumătate o împărțiți în trei părți egale și creați trei șnururi de aluat, adică 3 fire întinse bine, pe care să le împletiți. Le puneți mai întâi pe primele două în formă de X la un capăt și pe al treilea în mijloc, urmând a le împleti cât mai strâns. 

[citeste si]

Într-o tavă rotundă de copt unsă cu ulei în care puneți hârtia de copt, puneți prima jumătate întreagă din aluat, pe care o întindeți bine, apoi înțepați aluatul cu o furculiță, puneți împletitura pe marginile tăvii și la mijloc umplutura. Ungeți pasca cu ou pentru o culoare frumoasă și presărați puțin zahăr. 

Pasca trebuie coaptă aproximativ 40 de minute, maximum 50. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel