Pașaport, valabilitate. Decizie luată în Plenul Senatului
Plenul Senatului a adoptat, marţi, propunerea legislativă iniţiată de parlamentarii UDMR care prevede prelungirea valabilităţii paşaportului temporar de la cinci la 10 ani în cazul persoanelor cu vârsta de peste 25 de ani, potrivit unui comunicat.
'Senatul, în calitate de prima Cameră sesizată, a adoptat, astăzi, proiectul de modificare legislativă elaborat de UDMR, care prevede ca, în cazul persoanelor cu vârsta de peste 25 de ani, valabilitatea paşaportului simplu electronic să fie de 10 ani în loc de 5, cum este în prezent. Pentru cetăţenii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 25 de ani se vor elibera, în continuare, paşapoarte cu valabilitate de 5 ani, pe motiv că trăsăturile fizionomice se schimbă semnificativ în acest interval de vârstă', a declarat liderul grupului UDMR din Senat, Cseke Attila, după votul din plen.
Ce se urmărește
UDMR precizează că în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, valabilitatea paşapoartelor simple electronice este dublă faţă de cele emise în România. 'Prin acest proiect de lege urmărim alinierea legislaţiei naţionale cu bunele practici din acest domeniu din UE. Propunerea noastră vine în ajutorul cetăţenilor, care nu vor mai fi nevoiţi să se prezinte în judeţe la serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple din 5 în 5 ani pentru eliberarea unui nou paşaport, dar acest act normativ va reduce şi sarcina administrativă a acestor instituţii. Prin urmare, propunerea noastră va avea efectul de reducere a costurilor aferente eliberării acestor documente, iar timpul de aşteptare de la ghişee, în special în perioada de obicei supraaglomerată de vară, va fi redus', se arată în comunicat menţionat.
[citeste si]
UDMR a depus în decembrie anul trecut proiectul de lege în Parlament, pentru ca, în februarie, Guvernul să se adreseze Legislativului cerând aprobarea unei iniţiative similare. Cseke Attila a salutat faptul că partidele parlamentare aflate la guvernare au susţinut în Senat iniţiativa UDMR, având în vedere că Uniunea pledează pentru adoptarea, cât mai urgent, a modificărilor legislative necesare pentru prelungirea valabilităţii paşapoartelor.
Camera Deputaţilor are rol decizional în ceea ce priveşte Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.18 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News