Data publicării:
Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Mircea Baniciu, printre sutele de timişoreni care au adus, marți, un omagiu liderului formaţiei Phoenix, Nicu Covaci
Sute de timişoreni au trecut, marţi, prin faţa sicriului cu trupul neînsufleţit al liderului formaţiei de rock Phoenix, Nicu Covaci, depus în foaierul Filarmonicii Banatul din Timişoara.
Pe sicriul alb sunt scrise versurile cântecului Invocaţie, scrise de scriitorii timişoreni Şerban Foarţă şi Andrei Ujică: Fie să renască numai cel ce har/ Are de-a renaşte, curăţit prin jar,/ Din cenuşa-i proprie şi din propriu-i scrum,/ Astăzi ca şi mâine, pururi şi acum.
Alături, sunt expuse şi două chitare ale cantautorului, dar şi fotografii din concertele susţinute de acesta. Foştii colegi de formaţie, Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Mircea Baniciu, au venit şi ei în foaierul Filarmonicii Banatul, pentru a îşi aduce omagiul.
Ce a spus Mircea Baniciu
Mircea Baniciu a subliniat că Nicu Covaci a însemnat foarte mult pentru el. Momentele noastre nu au fost întotdeauna cele mai fericite, dar a însemnat oricum foarte mult, motiv pentru care iată că sunt azi aici, alături de foarte mulţi dintre oamenii care l-au iubit şi care au venit să îi aducă un ultim salut', a spus Baniciu jurnaliştilor.
Este un moment foarte emoţionant
Nicu a trecut în nemurire şi trăiesc cu senzaţia că e aici, lângă mine. E un moment plin de o încărcătură extraordinară, nu pot să realizez că nu mai este printre noi. Dar vor dăinui veşnic şi muzica şi tot ce am realizat împreună, albumele de referinţă Cantafabule, SimPhoenix, Baba Novac.
O viaţă petrecută împreună, plecarea noastră din România, revenirea şi cum am fost primiţi peste tot. Toată muzica a rămas cumva în patrimoniul muzicii rock româneşti. El zboară printre stele şi (...) e nemuritor, a adăugat Ovidiu Lipan Ţăndărică.
Membriii actuali ai Phoenix au cântat în memoria lui Nicu Covaci
Şi membrii actuali ai formaţiei Phoenix au cântat Cocoşii Negri în memoria lui Nicu Covaci şi au anunţat că urmează să scoată un nou album, pentru a îi respecta dorinţa de a-şi continua drumul în muzica romanească. De asemenea, marţi seara, în faţa Filarmonicii sunt aşteptaţi motocicliştii din Timişoara, pentru a-i transmite gândurile lor celui care a avut şi el această pasiune pentru motoare. Tot marţi seara, de la ora 20,30, în Sala Multifuncţională de la Consiliul Judeţean Timiş e programată o proiecţie specială a filmului documentar 'Phoenix: Povestea', regizat de Cristian Radu Nema.
Şi mulţi dintre cei care şi-au trăit adolescenţa, tinereţea ori maturitatea în acordurile cântecelor trupei conduse de Nicu Covaci, care s-a confundat cu formaţia însăşi, au postat şi pe paginile proprii de Facebook mesaje de apreciere, amintiri, gânduri. Scriitorul Şerban Foarţă dezvăluie faptul că până la Mica Ţiganiadă a Phoenix-iştilor, el era un timişorean prin (ad)opţiune, care ştia despre formaţia folk Phoenix'-ul că există, dar nu era fan-Phoenix.
Andrei Ujică, tânărul meu amic (...), a venit la mine, într-o zi, spunându-mi că e zor-nevoie să scriem (sau, mai exact, să scriu) un text pentru băieţii de la Phoenix. Melodia exista, dar, fără vorbe, ea putea fi, cel mult, fredonată. Cine s-o fredoneze? În nici un caz, Andrei. Care a scos din buzunarul de la piept un petic de hârtie albă cu caroiaje albăstrii (dintr-un caiet de aritmetică, pesemne), pe care apăreau marcate silabele cu accent şi fără, adică schema metrică pe care urma s-o umplu cu nişte cuvinte. (...).
Ăsta a fost debutul
Ritmul era trohaic; muzica, în schimb, necunoscută: o auzeam ca pe bătaia apatică a unui metronom. Am început să umplu schema vidă (cum torni metal topit într-o matriţă!) cu: Trec ţi-gani pe drum/ Dru-mu-i plin de fum,/ Fu-mu-i plin de scrum:/ Focardea Cred că mă gândeam la M. R. P., la Cânticele-i ţigăneşti şi la elogiul unei libertăţi de tip anarho-romanţios, la antipodul celei definite ca necesitate înţeleasă! (...).
Ăsta a fost debutul. (...). Înclinaţia pentru arhaic a lui Covaci coincidea, în parte, cu a mea, curios, la epoca aceea, de simbologie şi bestiarii, spune Şerban Foarţă. Cantautorul Ilie Stepan, de la Pro Musica şi Stepan Project, a transmis: 'În numele celor care iubim muzica, îţi mulţumesc, dragul meu prieten! Drum lin în Lumină şi Domnul să fie cu tine!'. Rectorul Universităţii de Vest Timişoara (UVT), Marilen Pirtea, a afirmat că Nicu Covaci face parte din capitalul cultural al comunităţii timişorene, ca un artist impresionant al scenei rock, compozitor al cântecelor rămase în inima generaţiilor de ascultători şi fani ai trupei Phoenix.
UVT va denumi un spaţiu al Facultăţii de Arte şi Design cu numele lui Nicu Covaci
Pentru UVT, este modelul şi numele de referinţă aflat în galeria de artişti formaţi în şcoala timişoreană de profil. Suntem onoraţi să propunem ca numele Nicu Covaci să fie purtat de un spaţiu al facultăţii pe care artistul timişorean a absolvit-o. Numele Nicu Covaci îşi va regăsi aici locul firesc, unde se află acasă, unde rezonanţa numelui său este precum un cântec de libertate, în oraşul libertăţii, Timişoara, spune Marilen Pirtea.
Când va avea loc înmormântarea
Miercuri, între orele 9,00 - 17,00, lui Nicu Covaci i se mai poate aduce un ultim omagiu, în foaierul Sălii Capitol, iar joi va avea loc ceremonia de înhumare, în cadru privat. În primăvara, Nicu Covaci a fost supus unei intervenţii chirurgicale complicate pentru extirparea unei tumori pe creier, la Spitalul Judeţean Timişoara. Artistul a încetat din viaţă pe 2 august, el fiind internat de mai multe săptămâni, în urma agravării stării de sănătate, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News