Editorialul integral al lui Val Vîlcu:
Cei care contestă moralitatea OUG Dragnea, privind migrația aleșilor locali, au la fel de multă sau de puțină dreptate ca aceia care contestă moralitatea migrației PNL, din USL în PDL. E corect ca reprezentanții PNL să ia voturi pe seama revoltei populare împotriva formațiunii lui Blaga și apoi să ”guverneze” în județe alături de aceasta? De ce parlamentarii au voie să își schimbe partidul, dar primarii, aleși în același sistem, nu?
Răspunsurile țin de opțiunea politică a fiecăruia. Un lucru care ține de matematică este efectul ordonanței în balanța puterii.
Migrația primarilor, mai ales către PLR
Mai vizibilă va fi migrația primarilor. Aceasta nu aduce, însă, mari beneficii arcului guvernamental. Primarul are influență la alegeri, dar o poate exercita indiferent de carnetul de partid. Emil Boc, de pildă, a evitat mitingurile PDL și a mers la mitingurile PMP, la europarlamentare. Probabil, profitând de efectul OUG Dragnea, unii primari vor veni către Putere. Mai degrabă, mișcarea va fi orientată dinspre liberali către liberali-reformatori. Primarii se vor adăuga celor 38 de parlamentari care au părăsit PNL- aripa PDL pentru PNL-aripa Tăriceanu. Aceștia obțin confortul guvernării și au, în plus, justificarea pentru electorat: așa au votat oamenii, în 2012.
Nou echilibru, după schimbarea liderilor locali
Mai importantă este, însă, migrația consilierilor locali. Publicul habar n-are și nici nu-i pasă cine sunt consilierii, cu nume și prenume. Dar aceștia fac majoritățile în consiliile locale și consiliile județene. Alianța Blaga-Iohannis poate pierde puterea acolo unde consilierii PNL au fost constrânși de la centru să facă majorități cu consilierii PDL.
Echilibrul în PSD va fi, de asemenea, afectat dacă apar noi lideri, în județe care erau conduse de peneliști. Practic, scad șansele unui scenariu tip Năstase. În 2004, s-a considerat că baronii PSD și-au abandonat candidatul, în turul al doilea. Rămâne de văzut, la startul campaniei electorale, care vor fi liderii locali ai PSD. Vor fi mai mulți cei veniți la putere după 2010, în mandatul lui Victor Ponta (cu tot cu cei care vin la conducere acum, în 2014)? Ori cei care i-au pierdut pe drum pe Năstase și Geoană? Personal, cred că OUG Dragnea împiedică blatul la prezidențiale în interiorul PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Cozonac fără frământare. Iese pufos și nici nu te mai chinui
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”