Data publicării:
OUG CENTENAR. Dăncilă: Îmi pare rău că s-a produs această întârziere
Guvernul va adopta, miercuri, o ordonanţă de urgenţă privind coordonarea manifestărilor de Centenar şi cadrul legal de finanţare a acestora, a anunţat premierul Viorica Dăncilă.
"O altă ordonanţă de guvern pe care o vom adopta astăzi se referă la desfăşurarea Centenarului, un moment aşteptat. Îmi pare rău că s-a produs această întârziere, dar eu nu cred că trebuie să privim la trecut, ci trebuie să privim spre viitor şi să facem tot ceea ce depinde (de noi - n.r.) pentru ca românii să se bucure de un eveniment atât de important cum este Centenarul. În acest sens, este vorba de o ordonanţă care să asigure coordonarea manifestărilor Centenarului, dar, în acelaşi timp, să acorde şi cadrul legal pentru finanţarea acestor manifestări", a afirmat Dăncilă, în debutul şedinţei Executivului.
”Sper ca în cel mai scurt timp”
Ea şi-a exprimat speranţa că, în cel mai scurt timp, vor fi prezentate manifestările organizate cu ocazia Centenarului.
"Sper ca în cel mai scurt timp să putem să ieşim, domnul ministru (al Culturii - n.r.), şi cu ceea ce presupune Centenarul, cu manifestările care au reieşit în urma dezbaterii şi ştiu că aveţi toată implicarea pentru ca vineri să putem vorbi pe larg despre acest lucru", a adăugat premierul.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News