Data publicării:

OTV conduce clasamentul celor mai amendate posturi în 2010. Calitatea programelor, afectată de criză

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
otv
otv

Televiziunile OTV şi Antena 1 şi postul Radio Zu au primit cele mai multe sacţiuni de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) în anul 2010, când, pentru încălcări ale legislaţiei audiovizuale, Consiliul a aplicat un total de 142 de amenzi, în cuantum de aproape 2 milioane de lei.

Pentru încălcarea prevederilor legale în anul 2010, CNA a aplicat posturilor de televiziune şi de radio (centrale şi locale) şi operatorilor de cablu un număr total de 377 de sancţiuni, din care: 142 de amenzi, în cuantum de 1.923.000 de lei, 232 de somaţii publice şi 3 decizii de întrerupere a emisiei timp de câte zece minute (decizii privind obligarea radiodifuzorului de a difuza timp de 10 minute, între orele 19.00 şi 19.10, numai textul deciziei de sancţionare, n.r.). Sumele provenite din amenzile CNA merg la bugetul de stat.

În mod concret, televiziunile centrale au fost cele mai amendate entităţi media în 2010, primind de la CNA 74 de amenzi în valoare totală de 1.063.000 de lei şi 90 de somaţii, în timp ce posturile TV locale au fost sancţionate cu doar şase amenzi (115.000 lei) şi 52 de somaţii. Situaţia este similară şi în cazul staţiilor de radio, unde majoritatea sancţiunilor au mers către posturile de radio centrale - 16 somaţii şi 8 amenzi (85.000 de lei). Pe de altă parte, staţiile locale de radio au primit în acest an de la CNA doar 16 somaţii.

Cele mai multe sancţiuni au mers anul acesta la OTV, televiziunea lui Dan Diaconescu primind 19 amenzi în cuantum de 285.000 lei (3 amenzi de câte 30.000 de lei, 4 amenzi de câte 20.000 de lei, o amendă de 15.000 de lei, 9 amenzi de câte 10.000 de lei, două amenzi de câte 5.000 de lei), 8 somaţii şi o decizie privind acordarea dreptului la rectificare.

Clasamentul celor mai sancţionate posturi TV este continuat de televiziunea generalistă Antena 1, controlată de familia Voiculescu, care a primit în acest an de la CNA un total de 11 amenzi, în valoare de 220.000 de lei (o amendă de 50.000 de lei, o amendă - 40.000 de lei, o amendă - 30.000 de lei, o amendă - 20.000 de lei, 3 amenzi de câte 15.000 de lei, 3 amenzi de câte 10.000 de lei, o amendă de 5.000 de lei), 9 somaţii şi o decizie privind acordarea dreptului la replică. În plus, Antena 1 a trebuit să-şi oprească, în luna iunie, emisia pentru zece minute, între orele 19.00 şi 19.10, în urma unei decizii a CNA. Consiliul a sancţionat Antena 1 cu întreruperea emisiei timp de 10 minute pentru derapajele din mai multe ediţii ale emisiunii "Acces Direct", în care moderatorul de la vremea respectivă al programului, Mădălin Ionescu, a abordat subiecte pe teme sexuale, care aveau minori ca protagonişti.

Topul 3 al celor mai sancţionate televiziuni în 2010 este completat tot de un post generalist - Kanal D. În cursul acestui an, CNA a aplicat postului deţinut de trustul turcesc Dogan Media un număr de 9 amenzi în cuantum de 150.000 lei (o amendă - 60.000 de lei, două amenzi de câte 25.000 de lei, două amenzi de câte 10.000 de lei, 4 amenzi de câte 5.000 de lei) şi 6 somaţii.

Şi televiziunile de ştiri au primit multe amenzi de la Consiliu în acest an. Astfel, Antena 3 a primit 11 amenzi în cuantum de 108.000 de lei (două amenzi de câte 20.000 de lei, o amendă - 18.000 de lei, două amenzi - 10.000 de lei, o amendă - 7.500 de lei, 4 amenzi - 5.000 de lei, o amendă - 2.500 de lei) şi 8 somaţii, în timp ce Realitatea TV a fost sancţionată cu 10 amenzi în cuantum de 92.500 de lei (două amenzi - câte 15.000 de lei, 4 amenzi - câte 10.000 de lei, o amendă - 7.500 de lei, 3 amenzi - câte 5.000 de lei), 8 somaţii şi o decizie privind acordarea dreptului la replică.

Sancţiuni mai mici au primit în acest an de la CNA televiziunile Prima TV - 3 amenzi în cuantum de 65.000 de lei şi 7 somaţii şi Pro TV - 3 amenzi în cuantum de 45.000 de lei şi 7 somaţii. B1 TV a primit în acest an două amenzi în cuantum de 35.000 de lei şi 8 somaţii, în timp ce Naţional TV a primit o amendă de 20.000 de lei şi 3 somaţii, Acasă TV - o amendă de 12.500 de lei, GSP TV - o amendă de 10.000 de lei şi Film + - o amendă de 5.000 de lei.

Pe de altă parte, Societatea Română de Televiziune a primit în acest an o amendă de 5.000 de lei şi 7 somaţii.

În schimb, Antena 2, UTV şi Pro Cinema au primit câte două somaţii, în timp ce Kiss TV, MTV, Etno TV, Taraf TV, Vox News, New Europe Channel TV, Good Life Channel, Doku Klub, Cosmos TV şi Canal Teleshop au primit câte o somaţie.

În ceea ce priveşte radiourile, CNA a aplicat cele mai multe sancţiuni postului Radio Zu - 4 amenzi în cuantum de 45.000 de lei (3 amenzi de câte 10.000 de lei, o amendă - 15.000 de lei) şi 3 somaţii.

Pe de altă parte, Pro FM a primit două amenzi în cuantum de 20.000 de lei (două amenzi de câte 10.000 de lei), în timp ce Radio 21 a primit o amendă de 10.000 de lei şi 4 somaţii.

CNA a sancţionat în acest an şi Kiss FM, cu o amendă de 10.000 de lei şi 4 somaţii, Realitatea FM - cu două somaţii, Europa FM - două somaţii şi Radio Guerrilla - o somaţie.

Şi operatorii de cablu au primit anul acesta de la CNA multe sancţiuni. În mod concret, în acest an, cabliştii au primit 54 de amenzi, în cuantum de 660.000 de lei, şi 58 de somaţii, pentru piratarea de programe de televiziune.

Amenzile aplicate în acest an de Consiliu au un cuantum similar cu cel din 2009. Atunci, CNA a aplicat în total 624 de sancţiuni, din care 248 de amenzi, în cuantum total de 2.045.250 de lei, la care se adăugau 374 de somaţii publice.

Răsvan Popescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, spune că o cauză a numărului mare de amenzi aplicate de Consiliu în 2010 este criza economică.

"Pe fondul crizei economice, care a condus la o scădere a veniturilor din publicitate, am constatat o degradare a calităţii programelor. În acest context, CNA a sancţionat pe de o parte încălcările la normele privind protecţia minorilor şi pe de altă parte abaterile de la legislaţia privind dreptul la propria imagine, demnitatea persoanei şi informarea corectă", a declarat Răsvan Popescu, citat de Mediafax

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel