Data publicării:
Otrăvirea lui Navalnîi, un cartof fierbinte în mainile marilor puteri. Pompeo atacă ''înalţi oficiali'' ruși
Otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi a fost probabil orchestrată de ''înalţi oficiali'' din guvernul rus, a declarat miercuri secretarul de stat american Mike Pompeo, crescând presiunea internaţională asupra Moscovei, relatează AFP.
Când oamenii văd eforturile făcute pentru a otrăvi un disident şi recunosc că există şanse mari ca aceasta să vină de la înalţi oficiali ruşi, cred că nu este bine pentru poporul rus, a declarat secretarul de stat al SUA. Mike Pompeo a reafirmat că Washingtonul şi aliaţii săi europeni vor cu toţii ca Rusia să-i tragă la răspundere pe cei responsabili.
El a adăugat că americanii vor încerca să-i identifice pe cei vinovaţi. Acesta este un lucru pe care îl vom analiza, evalua şi ne vom asigura că facem ceea ce trebuie să facem pentru a reduce probabilităţile ca aşa ceva să se întâmple din nou, a explicat Mike Pompeo.
Săptămâna trecută, Donald Trump, adesea acuzat de o atitudine relaxată faţă Vladimir Putin, a explicat că nu a văzut încă dovezi ale otrăvirii lui Aleksei Navalnîi, în timp ce Germania a afirmat deja că a fost otrăvit cu un agent agent nervos neurotoxic de tip Noviciok.
Moscova a dat asigurări că nicio urmă de otravă nu a fost detectată de medicii ruşi în corpul lui Navalnîi şi pune la îndoială versiunea europenilor, considerând că este vorba de o campanie de dezinformare pentru a impune noi sancţiuni, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News