Serghei Skripal, 66 de ani, şi fiica sa Iulia, 33 de ani, au fost găsiţi în stare de inconştienţă pe o bancă din oraşul Salisbury, în ziua de 4 martie, şi s-au aflat în stare critică mai multe săptămâni.
Guvernul britanic a acuzat Rusia că se află în spatele otrăvirii celor doi, însă Moscova neagă orice implicare.
Defra a publicat marţi noi detalii despre substanţa folosită în atac şi despre eforturile de decontaminare a locurilor din Salisbury unde aceasta a fost găsită.
O 'cantitate foarte mică' de agent neurotoxic Noviciok a fost folosită în atac, substanţa fiind livrată într-o 'formă lichidă', arată Defra.
Ipoteza inițială
Poliţia a afirmat anterior că otrava ar fi fost pusă pe uşa de la intrarea casei lui Skripal.
Otrava va fi îndepărtată cu substanţe caustice, urmând ca în zilele următoare locurile publice să fie împrejmuite pentru ca operaţiunea să înceapă.
Printre cele nouă situri afectate se află staţii de ambulanţe, casa lui Serghei Skripal şi diferite locuri din centrul oraşului, inclusiv restaurantul Zizzi şi pub-ul Mill, unde tatăl şi fiica au petrecut un timp în ziua de 4 martie.
Aproape 200 de militari vor participa la operaţiune, care va dura mai multe luni şi va costa milioane de lire sterline.
Otrăvirea celor doi Skripal a provocat o criză diplomatică între Occident şi Moscova, peste 20 de state expulzând diplomaţi ruşi în semn de solidaritate cu Marea Britanie.
Iulia Skripal a fost externată din spital în urmă cu o săptămână, iar tatăl său a depăşit faza critică, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky