Data publicării:

Ostapenko și Stephens, în finala WTA de la Miami

Autor: Dan Carp | Categorie: Sport
WhatsApp

Jelena Ostapenko și Sloane Stephens vor disputa finala WTA de la Miami.

Alegeri prezidentiale 2024

Finala ediţiei din acest an a turneului WTA de la Miami (SUA), de categoria Premier Mandatory, dotat cu premii totale de 7,972 milioane dolari, se va disputa între letona Jelena Ostapenko şi americanca Sloane Stephens, jucătoare cu câte un titlu de Mare Şlem în palmares.

Ostapenko, în vârstă de 20 ani, campioana ediţiei trecute de la Roland Garros, a pus capăt visului americancei Danielle Collins, venită din calificări, în faţa căreia s-a impus cu 7-6 (7/1), 6-3, după o oră şi 41 minute de joc. Graţie acestui succes, Ostapenko, favorita numărul 6, a devenit cea mai tânără jucătoare care accede în finala turneului de la Miami, după Victoria Azarenka din Belarus, care a a câştigat trofeul la competiţia din Florida în 2009, când avea doar 19 ani, precizează site-ul WTA.

Ostapenko și Stephens, confruntare în premieră


Azarenka, fostă numărul unu mondial, a cărei carieră a fost perturbată de problemele personale, s-a oprit anul acesta în semifinale la Miami, fiind învinsă în trei seturi, 3-6, 6-2, 6-1, de americanca Sloane Stephens, câştigătoarea ediţiei de anul trecut a US Open şi cap de serie numărul 13.

De menţionat că Stephens a învins-o pe Azarenka şi în urmă cu două săptămâni, în turul al doilea al turneul de la Indian Wells (California), unde belarusa îşi făcuse revenirea în circuit după o absenţă de mai multe luni.

De menţionat că finala de la Miami va reprezenta prima confruntare între Jelena Ostapenko şi Sloane Stephens în circuitul WTA.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel