Data publicării:

Osetia de Sud trimite soldați pentru a sprijini armata rusă în Ucraina

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Osetia de Sud trimite soldați pentru a sprijini armata rusă în Ucraina / Foto: Pixabay, de Daniel Hadman
Osetia de Sud trimite soldați pentru a sprijini armata rusă în Ucraina / Foto: Pixabay, de Daniel Hadman

Republica separatistă Osetia de Sud trimite soldați pentru a sprijini armata rusă în Ucraina.

Osetia de Sud a trimis soldaţi în Ucraina pentru "a ajuta la apărarea Rusiei". Republică separatistă din Georgia a făcut anunțul cea de-a 31-a zi de la invadarea teritoriului ucrainean de către forţele ruse, informează Agerpres, citând AFP.

"Băieţii noştri îşi vor îndeplini cu mândrie datoria militară", a declarat pe Telegram liderul acestei republici autoproclamate, Anatoli Bibliov.

El a afirmat că soldaţii "înţeleg perfect că ei se duc să apere Rusia, că ei se duc să apere de asemenea Osetia".

"Dacă fascismul nu va fi zdrobit în teritorii îndepărtate, el se va manifesta din nou mâine aici", a continuat liderul Osetiei de Sud, recurgând la o frazeologie apropiată de cea utilizată de preşedintele rus Vladimir Putin, care a vorbit despre "denazificare" referitor la Ucraina.

Mai multe camioane și autobuze sunt deja în drum spre Ucraina



Bibliov nu a precizat numărul de soldaţi ce vor fi trimişi în Ucraina, însă a postat o înregistrare video în care puteau fi văzute mai multe autobuze şi camioane deja pe drum.

În 2008, Rusia a lansat un asalt devastator împotriva Georgiei, în susţinerea republicii autoproclamate Osetia de Sud. Acest război fulger, care s-a soldat cu 700 de morţi şi zeci de mii de refugiaţi, a izbucnit după ce autorităţile georgiene prooccidentale şi-au lansat forţele armate împotriva combatanţilor proruşi din Osetia de Sud.

După acest război, Rusia a recunoscut independenţa Osetiei de Sud şi a unei alte regiuni separatiste din Georgia, Abhazia, unde şi-a amplasat baze militare permanente.

Ofensiva militară rusă a suscitat în Georgia un elan de solidaritate cu Ucraina, sute de georgieni devenind voluntari în rândul armatei ucrainene.

Zeci de cetățeni din Belarus luptă de partea Ucrainei. Minskul îi amenință cu dosare panele

Ministerul Afacerilor Interne al Belarusului știe despre cetățenii țării care luptă de partea Ucrainei, a declarat Mihail Bedunkevich, șef adjunct al Direcției principale pentru Combaterea Crimei Organizate și Corupției din Ministerul Afacerilor Interne, scrie Interfax.

„Cunoaștem 50 de persoane care și-au declarat participarea la activitățile așa-numitului batalion (belarus). Aceste persoane au primit o evaluare juridică, a fost inițiat un dosar pentru complicitate la un conflict armat pe teritoriul unui stat străin, articolul 361. , partea 3. Îi știm pe toți, ei așteaptă în Republica Belarus în cazul returnării răspunderii penale”, a declarat Bedunkevich, citat sâmbătă de postul STV. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel