Data publicării:

OSCE: Peste 3.200 de încălcări ale armistițiului în estul Ucrainei, în special explozii în jurul liniei frontului

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Observatorii OSCE spun că în ultimele 48 de ore în Ucraina au avut loc peste 3.200 de încălcări ale armistițiului din estul țării.

Observatorii OSCE au înregistrat în 48 de ore peste 3.200 de noi încălcări ale armistiţiului care ar trebui să fie în vigoare în estul Ucrainei, a anunţat organizaţia într-un comunicat de presă publicat în noaptea de luni spre marţi.

De vineri seară până duminică seara, observatorii de la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa au înregistrat 2.158 de încălcări în regiunea Doneţk şi 1.073 în regiunea Lugansk, mare parte din teritoriul acestora fiind controlat de separatiştii proruşi aflaţi în război împotriva Kievului.

Acestea sunt în principal "explozii" în jurul liniei frontului, potrivit acestui buletin al OSCE, care are şi observatori postaţi la punctele de trecere care permit intrarea şi ieşirea din aceste două regiuni.

"Este de o importanţă crucială ca decizia de luni să nu conducă la noi acţiuni militare şi vărsări de sânge", a declarat într-un comunicat reprezentantul special al OSCE în Ucraina.

Președintele rus Vladimir Putin a recunoscut luni independența Doneţk şi Lugansk, cele două regiuni separatiste din estul Ucrainei, scrie Publika.

Foc de artificii la Donețk, azi noapte, după recunoașterea de către Putin a celor două republici separatiste

 

Separatiștii din Donbas au celebrat recunoașterea independenței celor două republici din estul Ucrainei cu focuri de artificii. La scurt timp după ce Vladimir Putin a semnat recunoașterea independenței Donețk și Lugansk, etnicii ruși au ieșit pe străzi și au lansat artificii în semn de bucurie față de decizia președintelui rus (vezi imaginile AICI).

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a făcut declarații despre situația din Ucraina. Acesta a vorbit despre istoria care leagă Kremlinul de Kiev, dar și despre URSS. Totodată, el și-a explicat decizia de a recunoaște Republicile Populare Donețk și Lugansk. El a menționat că se adresează cetățenilor Rusiei și compatrioților din Ucraina. Putin a ținut să menționeze câți bani a dat Kremlinul Ucrainei în anii de după destrămarea URSS.

"Dragi cetățeni ai Rusiei, dragi prieteni, subiectul discursului meu îl reprezintă evenimentele din Ucraina și de ce este atât de important pentru noi, pentru Rusia. Situația din Donbas a devenit din nou critică, acută. Astăzi mă adresez direct dvs. nu numai pentru a evalua ceea ce se întâmplă, ci și pentru a vă informa despre deciziile luate, despre posibilii pași în această direcție. Va trebui să vorbim în detaliu și în detaliu. Problema este foarte serioasă. Ucraina nu este doar o țară vecină, sunt camarazii noștri, rudele, printre care nu se află doar colegi, prieteni, foști colegi, ci și rude, oameni legați de noi prin sânge, legături de familie. (...)  Trecutul nu îl schimbi, dar noi trebuie să vorbim despre aceste lucruri. Nu dau vina pe nimeni. Astăzi vreau să spun cum s-a întâmplat.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat, luni seară, armatei ruse să intervină pentru misiuni de "menţinere a păcii" în regiunile separatiste ucrainene Lugansk şi Doneţk, după recunoaşterea independenţei acestora, conform Mediafax (citește mai mult AICI). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel