Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Tokyo din 2020 au inaugurat, în această săptămână, o sală de gimnastică construită special pentru acest eveniment, fiind construită din lemn, după modelul vechii arhitecturi japoneze, informează cotidianul L'Equipe.
Situată în inima mega-metropolei nipone, Ariake Gymnastics Centre a fost construită folosind 2.300 metri cubi de lemn şi pledează pentru o reîntoarcere la vechile tehnici de construcţie japoneze, datând dinaintea apariţiei materialelor moderne.
Structura se distinge prin acoperişul său curbat şi ziduri exterioare făcute din lungi plăci din lemn de cedru. Totodată, barele de susţinere îi dau aerul de a fi suspendată. Centrul Ariake este dotat cu un acoperiş în formă de cupolă cu grinzi de lemn, fără cadru de oţel, fiind unul din cele mai mari de acest gen din lume.
"Această clădire simbolizează tradiţia japoneză a lemnului, iar cei care o privesc văd frumuseţea sa simplă. Se poate simţi mirosul lemnului şi resimţi căldura", a precizat unul din responsabilii Jocurilor Olimpice, Koichi Fukui.
Ariake Gymnastics Centre poate găzdui 12.000 de spectatori, ce vor putea sta pe bănci lungi de lemn, iar construcţia sa a costat aproximativ 20,5 miliarde yeni (170 milioane euro). După Jocurile Olimpice, el va fi transformat în centru de expoziţii.
AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"