Data publicării:
Ordonanţe de Guvern. Hotărâre în Senat
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe durata vacanţei parlamentare.
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, în favoarea proiectului fiind exprimate 68 de voturi, 27 "împotrivă" şi o abţinere.
Potrivit proiectului de act normativ, de la data intrării în vigoare a legii, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare parlamentare a anului, Guvernul este abilitat să emită ordonanţe până la 31 august 2018 în mai multe domenii: finanţe publice şi economie, agricultură şi dezvoltare rurală, transporturi, afaceri interne, sănătate, cultură şi identitate naţională, fonduri europene, comunicaţii şi societate informaţională şi să proroge sau să modifice unele termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.
Plenul şi-a însuşit raportul favorabil al Comisiei juridice care a amendat proiectul de lege în sensul includerii turismului printre domeniile în care Guvernul este abilitat să emită ordonanţe în perioada vacanţei parlamentare.
Senatorul PNL Alina Gorghiu şi senatorul USR Florina Presadă au susţinut că prevederile legii sunt "mult prea generale" privind unele domenii în care Guvernul doreşte să intervină în perioada vacanţei parlamentare, argumentând astfel votul împotriva acestui proiect.
Proiectul de lege urmează să fie dezbătut de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Vezi şi:Norica Nicolai, apel în contextul protestului PSD
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News