Data actualizării:
Data publicării:

Ordonanță JUSTIȚIE. Reacție Comisia Europeană

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp

Comisia Europeană a avut, miercuri, o primă reacție legată de Ordonanța de Urgență care modifică Legile Justiției.

Comisia Europeană urmăreşte cu mare îngrijorare ultimele evoluţii legate de statul de drept din România, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Atât conţinutul, cât şi procedura ultimelor schimbări, prin folosirea de ordonanţe de urgenţă, fără consultări cu justiţia şi cei direct interesaţi par a fi în contradicţie directă cu recomandările Comisiei Europene din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, susţinute de toate statele membre şi în consecinţă Comisia va cere explicaţii de la guvernul român cu privire la cele mai recente schimbări, a subliniat purtătorul de cuvânt.

'Vă amintesc faptul că raportul CE din noiembrie îndeamnă România 'să instituie un sistem solid şi independent de numire a procurorilor în funcţii înalte, bazat pe criterii clare şi transparente şi susţinut de Comisia de la Veneţia', precum şi să 'revizuiască legile justiţiei ţinând cont pe deplin de recomandările din cadrul MCV şi formulate de Comisia de la Veneţia şi de GRECO' ', a menţionat într-o declaraţie Schinas Margaritis, purtătorul de cuvânt al CE, notând că 'ultimele schimbări urmează o cale diferită'.

'Aşa cum am mai spus, România trebuie să readucă urgent pe făgaş procesul de reformă, ceea ce înseamnă să meargă înainte, nu înapoi şi să se abţină de la orice măsuri care anulează progresele realizate în ultimii ani', a conchis purtătorul de cuvânt.

Citește și:

Moțiune simplă pe numele lui Tudorel Toader, depusă în Parlament

Modificare legi Justiţie. Klaus Iohannis, prima reacţie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel