Data actualizării:
Data publicării:

Ordinul de protecție provizoriu. Daniela Simulescu, întrebările victimei violenței domestice pentru Mihai Venea, comisar-șef IGPR

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Daniela Simulescu, astrolog DCNews
Daniela Simulescu, astrolog DCNews

Mihai Venea, comisar-șef din cadrul Direcției de Ordine Publică IGPR, îi răspunde Danielei Simulescu la întrebările pe care le-ar fi pus orice victimă a violenței domestice. 

Din 25 noiembrie - Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor -  Unitatea pentru Probleme Strategice ale Poliției din cadrul Departamentului Amenințări Transnaționale al OSCE lansează o campanie regională de sensibilizare împotriva violenței bazate pe gen în Bulgaria, Ungaria și România, ce se va derula pe parcursul a 16 zile de activism în acest domeniu.  Poliția Română, alături de organizații din țara noastră și agenții de aplicare a legii din Bulgaria și Ungaria, este parte a campaniei regionale a OSCE de sensibilizare împotriva violenței bazate pe gen.

Daniela Simulescu a scris despre subiect și emisiune, pe pagina sa de Facebook: 

”Din nou Daniela non-astroloaga. In 1999, Adunarea Generala a ONU a declarat 25 noiembrie „Ziua Internationala pentru eliminarea violentei impotriva femeilor". Statisticile din tara noastra sunt groaznice si ingrijoratoare. Si nu te gandi ca violenta domestica are loc doar in mediile defavorizate. Ohohooo! Ai ramane surprins(a). Doar in 2018, Politia a avut de soluţionat aproape 40.000 de infractiuni din sfera violentei domestice. Dar s-a demonstrat ca doar una din trei victime are curajul sa declare ce i se intampla. Deci... La finalul anului trecut, a venit o veste buna: reglementarea ordinului de protectie provizoriu. Daca inainte asteptai de la instanta acest ordin, cateodata o perioada indelungata, cel provizoriu se emite pe loc, este valabil 5 zile si se poate prelungi. Adica, dupa completarea unui formular de catre politist in urma raspunsurilor victimei, agresorul este evacuat chiar daca este proprietarul locuintei. In perioada 28.12.2018-30.09.2019 s-au emis la nivel national 5.884 ordine de protectie provizorii. Mi-as dori sa nu existe asemenea fenomene, insa din pacate, ele sunt parte din viata noastra inca din copilarie. Direct sau indirect. Si pentru asta, este nevoie sa facem cunoscut acest ordin de protectie provizoriu. Poate fi elementul care poate da curaj unei victime. Le-am spus colegilor de la DCNews ca vreau sa fac o emisiune speciala despre acest subiect, au fost de acord, iar rezultatul il veti vedea zilele urmatoare. De mentionat ca l-am avut invitat pe Mihai Venea, Comisar-sef din cadrul Directiei de Ordine Publica IGPR, un om foarte implicat si pasionat in lupta pentru aceasta cauza. Eu i-am adresat intrebarile pe care i le-ar pune o victima, iar el mi-a oferit toate informatiile necesare.”

Emisiunea o difuzăm astăzi pe DCNews.ro și pe pagina de Facebook DCNews, de la ora 14:00. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel