Data publicării:

Ordin migranți. Trump, sesizare către Curtea Supremă

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Administrația președintelui american Donald Trump a sesizat joi Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii să reia interdicția de călătorie care vizează cetățeni din șase state majoritar musulmane, după ce ordinul executiv al liderului de la Casa Albă a fost blocat de alte instanțe inferioare pe motiv că este discriminatoriu, informează AFP și Reuters.

Administrația de la Washington a depus două cereri în regim de urgență, solicitându-le celor nouă judecători să deblocheze două decizii ale unor instanțe inferioare care au fost împotriva interdicției de călătorie pentru cetățenii din Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen, pe o perioadă de 90 de zile, până când SUA implementează un program mai strict de verificare a vizelor.

"Am cerut Curții Supreme să se sesizeze în acest caz important și suntem încrezători în faptul că ordinul executiv al președintelui Trump se încadrează în atribuțiile sale, cu scopul de a apăra securitatea țării și de a proteja poporul nostru de terorism", a explicat purtătoarea de cuvânt a Departamentului Justiției, Sarah Isgur Flores. "Președintele nu poate accepta să i se impună primirea de persoane care provin din țări care încurajează sau adăpostesc teroriști (...)", a adăugat ea.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel