Data publicării:
Ordin controversat ANSVSA care interzice creșterea porcilor în gospodărie. Daea: Este inadmisibil!
Petre Daea a punctat pentru DC News efectele pe care le-ar produce ordinul președintelului ANSVSA cu privire la creșterea porcilor dacă ar intra în vigoare.
Între timp, precizăm că ANSVSA a dezmințit informațiile care arătau că a emis un ordin potrivit căruia porcii nu vor mai putea fi crescuți în afara fermelor de suine. Instituția a precizat că au existat consultări cu asociațiile de fermieri și asociațiile procesatorilor de carne pentru stabilirea unor reguli de bună practică pentru creșterea animalelor în cauză. Totuși, am discutat cu ministrul Agriculturii, Petre Daea, acest subiect.
'Sunt un om cu o abordare pozitivă pentru că sunt pățit cu asemenea lucruri. Anii trecuți, un realizator de emisiuni TV, actual europarlamentar, 'spărgea' ecranul televizorului prezentând tot soiul de acuzații apocaliptice despre modul în care se gestiona pesta porcină africană în România. Aceste abordări nu ne ajută. Prin urmare, acest ordin al președintelului ANSVSA îl văd cu stăpânire de sine. Este un proiect pus în dezbatere oficială, care, deocamdată nu are valoare, dar modul în care a fost constituit are multe hibe. Din acest motiv și fiind interesat de acest domeniu pe care îl știu foarte bine, încă de anul trecut am lansat o serie de programe privind creșterea suinelor. Am luat legătura cu specialiști în domeniu din minister și ne-am consultat. În acest ordin sunt greșeli care trebuie eliminate astfel încât să nu restricționeze creșterea porcilor în gospodărillor populației.' a menționat Petre Daea.
DC News: Practic, dacă acest ordin dacă s-ar pune în aplicare, prin modul în care este alcătuit, ar restricționa creșterea porcilor în gospodăriile țăranului român?
'Da, ar pune condiții grele. Este inadmisibil! De asemenea, nu pot fi implementate! Am văzut foarte bine ce presupune creșterea porcului în România, ce presupune acest lucru, luând în calcul și tradițiile noastre. Eu am avut discuții și cu Comisia Europeană, am avut trei întâlniri cu cel mai mare specialist în pesta porcină africană din lume, am cumpănit bine deciziile pe care le-am luat. Consider că acest act normativ, în modul în care este acum construit, nu poate să fie aprobat! Aștept corectarea acestuia astfel încât acest sector al suinelor să nu fie afectat!' a concluzionat Petre Daea, pentru DC News.
Practic proiectul de Ordin al președintelului ANSVSA pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind condiţiile de biosecuritate în exploataţiile de porcine şi pentru modificarea şi completarea unor norme sanitar-veterinare ar pune bețe în roate țăranului român, împiedicându-l să își înmulțească propriile animale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News