Data publicării:
Orban, singur la conferința PNL. Boc: Suntem în două echipe. Nu are nevoie de susţinerea mea
Emil Boc a vorbit despre situația în care s-a aflat Ludovic Orban, duminică, la întâlnirea liberalilor.
Duminică, Florin Cîțu și-a prezentat echipa de susținători pe scenă, în timpul conferinței de alegeri a filialei, iar Ludovic Orban a rămas singur pe primul rând de scaune al amfiteatrului.
"Această competiţie din partid nu este una împotriva preşedintelui actual al partidului. Este una pentru viitorul partidului. În PNL, acum, exact ca la o echipă puternică de fotbal din Liga Campionilor, pentru a-ţi alege căpitanul, la antrenament se împart în două subechipe şi fiecare arată ce are mai bun. Premierul Cîțu şi-a prezentat o echipă la Cluj cu preşedinţi de filiale, cu foarte mulţi parlamentari, miniştri care sunt în echipa domniei sale, într-o echipă pentru PNL pentru că noi în echipă suntem toţi în PNL. În afară, avem adversarul politic care este, în speţă, PSD, din perspectiva PNL. În interiorul PNL, nu avem adversari, nu avem inamici. Avem colegi. Pentru a ne alege căpitanul, suntem în două echipe şi exersăm ca, în final, în septembrie să dăm cea mai bună echipă de Liga Campionilor, din punct de vedere politic, pentru români", a spus Emil Boc, la Antena 3.
"Această bătălie este în favoarea premierului"
Primarul din Cluj-Napoca a comentat și declarația făcută de Ludovic Orban, duminică, pe scenă, care a spus: "Toţi sunt colegii mei, îi apreciez, am colaborat foarte bine cu ei, dar îi spun lui Florin Cîţu şi echipei domnului Florin Cîțu că PNL este mult, mult, mult mai mare decât cei care au fost prezenţi pe scenă, că PNL are capacitatea de a lua decizii".
"Eu sunt convins ca domnul preşedinte Orban poate să îşi transmită mesajele şi nu are nevoie de susţinerea mea ca să îi întăresc mesajul. Eu pot să vă spun că, din perspectiva premierului, în egală măsură, liderii şi membrii PNL sunt importanţi. Toţi formăm o echipă. Nu unii sunt mai importanţi decât alţii. Toţi! Pentru că membrii au nevoie de lideri şi liderii au nevoie de membri. Toţi trebuie să aibă o echipă.
Războaiele interne din PNL trebuie să ajungă la capăt pentru că, dacă nu se va pune capăt războaielor, aceste războaie vor pune capăt victoriei PNL-ului în 2024. Sper ca până în 25 septembrie oamenii să rămână echilibraţi în PNL. Avem preferinţe politice, cum este firesc într-un partid democratic. (...) Această bătălie este clar în favoarea premierului, dar, până la urmă, votul decisiv îl vor avea delegaţii la Congresul din 25 septembrie. Noi doar dorim să oferim argumente pozitive, de ce echipa premierului Cîțu este ehcipa reală a PNL", a mai spus Emil Boc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News