'Constituția nu prevede când, cum și pe cine trebuie să îl propună ca prim-ministru și, ulterior, să facă Guvernul. În mod normal, dacă Parlamentul nu a fost de acord cu o propunere a premierului sau chiar cu premierul în sine pentru că așa a fost, nu ar mai trebui să fie numită aceeași persoană pentru a fi prim-ministru.'
'Repet, așa ceva nu este prevăzut în Constituție! Este posibil ca să fie numit, iar CCR să nu fie de acord! Însă nu știu pe ce se va baza CCR? Aceasta este problema! Iar CCR nu este chiar plină de doctori în drept constituțional! Eu am un singur coleg de an de doctorat, Marian Enache. El nu poate să reziste la ceilalți 8 judecători care se vor pronunța. Mai este și un judecător maghiar la CCR, care mi-a fost doctorand. Vă dați seama că ei nu se pot opune la ce vor spune ceilalți?'
'Prin urmare, nu este prevăzut în textul Constituției o asemenea interdicție, dar CCR este posibil să inventeze această normă. Eu nu aș face dacă aș fi acolo judecător.' a spus profesorul Gheorghe Iancu, pentru DC News.
Amintim faptul că Marcel Ciolacu a anunțat, joi, că va sesiza CCR privind un eventual conflict de natură constituțională, în contextul în care Klaus Iohannis a decis să îl desemneze din nou pe Ludovic Orban pentru funcția de premier. Reacția vine în contextul în care Klaus Iohannis a anunțat, tot joi, că îl desemnează pe Ludovic Orban pentru un nou mandat de premier.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei
- Cod Galben de ploi torențiale, grindină și vijelii. Zonele vizate
- De ce a câștigat, de fapt, România procesul privind Roșia Montană. Motivarea Tribunalului arbitral al Băncii Mondiale (ICSID)
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Klaus Iohannis la Casa Albă. Chirieac: "Joe Biden a vrut să-i scoată fața" / Ciuvică: "S-au agitat mult"
- Monica Pop demontează o ipoteză în cazul lui Florin Piersic: Nimeni nu spune așa ceva pentru că nimănui nu-i convine
- "Ceaușescu ocupă locul 1 la popularitate în rândul românilor". Camelia Csiki: Mi se pare incredibil
- Noile reguli care ar putea apărea pe plajele din România. Vești bune pentru o anumită categorie de români
- "Atenție maximă când ajungeți într-un hotel pe care nu îl cunoașteți!". Oana Turcu, de urgență la spital, în Dubai: "Efectiv curgeau lacrimile șiroaie"
- Situația în care Piedone s-ar putea retrage din cursa pentru Primăria Capitalei. Ciuvică: Nu are cum. Ar face o prostie