"Mi-am asumat răspunderea la Congres că obţinem un nou mandat de preşedinte pentru actualul preşedintele Klaus Iohannis", a afirmat Ludovic Orban.
În context, acesta a precizat că PNL se află pe un trend crescător şi că ţintele pentru următoarea perioadă sunt "câştigarea alegerilor prezidenţiale, locale şi parlamentare".
Un alt obiectiv pe care Orban şi l-a propus se referă la "aducerea PNL într-o comunicare directă cu cetăţenii".
"Unul dintre obiectivele fundamentale pe care le am este să readuc PNL, membrii PNL, oamenii care deţin funcţii într-o comunicare directă cu cetăţenii. Să măresc deschiderea reprezentanţilor noştri în poziţii publice, să simţim aşteptările, nevoile oamenilor în cadrul acestei comunicări şi să dăm răspunsul potrivit la problemele cu care se confruntă. (...) PNL este pe un trend ascendent, iar după Congresul în care şi-a ales o conducere legitimă se află într-o poziţie extrem de bună pe care eu ofer garanţia că o vom fructifica. (...) Vom avea capacitate de a genera un program de guvernare care să ducă la dezvoltarea României, la o creştere economică stabilă şi sustenabilă", a mai declarat Ludovic Orban, conform Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă