Data publicării:
Orban: PNL atacă la CCR proiectul de modificare a Legii referendumului
PNL va ataca la CCR proiectul de modificare a Legii referendumului. Anunțul a fost făcut de Ludovic Orban.
"Am luat decizia în Biroul Executiv să atacăm la CCR proiectul de lege de modificare a Legii referendumului. După cum ştiţi, din neant a apărut un proiect de lege de modificare a Legii referendumului care a trecut de Parlament, de Camera Deputaţilor în decurs de două zile cred sau trei zile. (...) Practic, prin modificarea la Legea referendumului se prevede că proiectul de lege de modificare a Constituţiei prin care se modifică Constituţia nu îşi mai urmează parcursul obişnuit şi după avizul CCR Guvernul hotărăşte organizarea referendumului. Ori nouă ni se pare că există chiar o pronunţare a CCR privitoare la organizarea referendumului care spune că intervalul orar de organizare a referendumului nu poate fi stabilit de către Guvern, ci trebuie stabilit prin lege. Cred că orice încercare de confiscare a unui astfel de referendum este imorală şi s-ar putea întoarce împotriva celor care încearcă să confişte politic acest referendum", a afirmat Orban.
[citeste si]
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat pe 5 septembrie proiectul de modificare şi completare a Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.
Proiectul prevede în primul rând că referendumul de revizuire a Constituţiei trebuie să aibă loc în termen de 30 de zile de la adoptarea de către Parlament a iniţiativei de revizuire
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News