Data publicării:

Orban, mesaj dur către UE: Este nedrept

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat că este nedrept faptul că SUA și statele arabe nu primesc mai mulți imigranți și lasă doar Europa să se confrunte cu această criză, informează AFP, potrivit de Agerpres.

"Este nedrept că SUA nu primesc decât 10.000-15.000 de refugiați. Este nedrept că Israelul nu primește niciunul, că Australia nu primește niciunul, că țările arabe bogate tergiversează și că toată lumea se îndreaptă spre Europa. Ungaria consideră că, fără SUA, Rusia, China și țările arabe bogate, nici cea mai mică propunere pentru soluționarea crizei imigranților nu poate fi viabilă", a insistat liderul de la Budapesta.

Viktor Orban a pledat miercuri, la Adunarea Generală a ONU, pentru un sistem de "cote mondiale" menit să "împartă povara", dar nu s-a referit la state anume.

Acesta a insistat vineri că Europa se confruntă cu o criză nu a refugiaților, ci a imigranților economici: "Dacă viața lor nu este în pericol și au ajuns într-o țară sigură, ar trebui să nu mai poată merge mai departe. Nu poți fi un refugiat 'ca la carte' alegând țara de destinație".

În opinia premierului Ungariei, majoritatea celor care au ajuns în ultimele luni pe continent sunt tineri care seamănă mai mult cu o armată decât cu un grup de refugiați care caută să se salveze din zone de conflict.

"Imigranții sunt cel puțin în proporție de 80% tineri, un grup care seamănă mai mult cu o armată decât cu refugiați", a insistat Viktor Orban.

Totuși, acesta este contrazis de statisticile Înaltului Comisariat al ONU pentru refugiați și de UNICEF, conform cărora o treime dintre refugiați sunt femei și copii.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel