Data actualizării:
Data publicării:

Orban intervine după ce Nicușor Dan a zis că votează PNL, deși e fondatorul USR

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp

Premierul Ludovic Orban a reacționat, miercuri, după ce primarul general Nicușor Dan a anunțat că, la alegerile parlamentare, va vota PNL, chiar dacă este fondatorul USR.  

„Îi mulțumesc Primarului Capitalei, Nicușor Dan, pentru decizia de a susține Partidul Național Liberal la alegerile de duminică! Apreciez curajul și sinceritatea de care a dat dovadă când și-a făcut publică acestă opţiune politică, mai ales că vorbim despre fondatorul USR.

Mă bucur că Planul nostru pentru Dezvoltarea României l-a convins şi mă bucur că noi, ca parteneri, i-am câștigat încrederea.

Primăria Capitalei şi Guvernul României vor lucra ȋn aceeaşi direcţie pentru a dezvolta Bucureştiul, pentru a dezvolta România!”, a scris Ludovic Orban pe contul de Facebook, miercuri după-amiază.

Ce a zis Nicușor Dan

„Opțiunea mea pentru alegerile de duminică este Partidul Național Liberal. Consider că un Guvern PNL puternic este cea mai bună variantă pe care o are România în acest moment. O să răspund la întrebarea evidentă care se ridică, și am să spun așa: chiar dacă sunt fondatorul USR-ului, consider cu toată onestitatea că PNL-ul este varianta cea mai bună pentru România astăzi. Nu vreau să spun mai multe despre USR și mai ales nu vreau să intru într-o polemică cu un partid care m-a sprijinit în alegerile locale”, a spus Nicușor Dan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel