Data publicării:

Orban, în ședința de Guvern: România are o șansă cu care nu se întâlnește decât o dată pe generație

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
AGERPRES
AGERPRES

Premierul Ludovic orban a început ședința de Guvern de miercuri aducând la cunoștință fondurile pe care România le primește, în exercițiul financiar 2021-2027, de la UE, afirmând că, prin negocierile purtate de președintele Klaus Iohannis, România are „o șansă uriașă”.

Alegeri prezidentiale 2024

„Practic, în următoarea perioadă, pentru a putea accesa aceste resurse financiare care reprezintă o șansă uriașă pentru România, va trebui să ne mobilizăm la maxim. În ceea ce privește exercițiul financiar multianual, bugetul pe 2021-2027, cred că sunt două sau trei țări care beneficiază de o creștere a bugetului în raport cu bugetul pe 2014-2020. Și aici este vorba de 46 de miliarde euro. Este o sumă uriașă. Aici, sub coordonarea domnului ministru Boloș, până la 31 iulie trebuie să ne definim cu precizie care sunt programele și categoriile de cheltuieli, de beneficiari, tipul de proiecte finanțabile în cadrul exercițiului financiar multianual. Pe 31 iulie să lansăm în dezbatere publică, să fim pregătiți să începem negocierile pentru acordul de parteneriat cu Uniunea Europeană astfel încât să fim pregătiți imediat cu începerea anului 2021 să facem toate formalitățile de pregătire a absorbției fondurilor”, a spus premierul.

Din cadrul Next Generation EU, România va beneficia de 16,8 miliarde euro sub formă de credite și 16,7 miliarde euro sub formă de granturi, a mai spus premierul, care a afirmat că, sub coordonarea ministrului Marcel Boloș a fost demarată elaborarea programului de reziliență și recuperare.

„Tot ca orizont de timp vă spun că acest program de reziliență și recuperare va trebui să fie adoptat ca bază de negociere cu Comisia Europeană cel târziu până în 1 octombrie. Gândiți-vă că în ceea ce privește absorbția fondurilor din cadrul Next Generation EU care sunt aproape 34 de miliarde de euro va trebui să se realizeze în 2021, 2022 și 2023, din care 70% din fonduri trebuie contractate în primii doi ani. Și aici va trebui să pregătim un plan minuțios privitor la pregătirea tuturor aspectelor care să ne permită utilizarea integrală a acestor resurse financiare de care beneficiază România”, a explicat Orban.

Acesta a afirmat că negocierile purtate de președintele Klaus Iohannis au adus România într-o situație în care „are o șansă cu care nu se întâlnește probabil decât poate o dată pe generație”.

„Este o șansă uriașă. Avem la dispoziție fonduri la care nici nu am visat, pe care dacă le utilizăm în mod eficient pentru dezvoltare, pentru infrastructură, pentru finanțarea investițiilor în educație, în sănătate, agricultură, practic putem finanța atât de multe proiecte care sunt indispensabile pentru dezvoltarea României încât am încredere că vom fi pregătiți să utilizăm acești bani pentru a putea asigura o dezvoltare a României fără precedent”, a mai spus Ludovic Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel