Orban: Candidatura mea, aproape o certitudine a performanţei, cealaltă poate fi cel mult o speranţă, o aventură
Ludovic Orban aprinde din nou spiritele în contextul alegerilor interne pentru șefia PNL.
Liderul PNL, Ludovic Orban, a susţinut că, în timp ce candidatura sa pentru funcţia de preşedinte al partidului reprezintă "aproape o certitudine a performanţei", cea a contracandidatului său poate fi "cel mult o speranţă, dacă nu cumva o aventură pentru PNL", scrie Agerpres.
"Eu nu spun, ca susţinătorii contracandidatului meu, că PNL a pierdut alegerile şi de aia trebuia să plec eu acasă şi să-mi dau demisia. PNL este adevărat că nu a ieşit pe primul loc la alegerile parlamentare, dar a ajuns principalul partid de guvernământ, am avut capacitatea să formăm o majoritate guvernamentală, parlamentară şi am învestit un guvern care este condus de un premier din partea PNL. De regulă, preşedinţii care duc partidul la guvernare şi preşedinţii partidului care câştigă alegerile îşi continuă mandatul, pentru că au arătat că au capacitatea de a conduce partidul. Candidatura mea reprezintă aproape o certitudine a performanţei, în timp ce cealaltă candidatură poate fi cel mult o speranţă, dacă nu cumva o aventură pentru PNL", a spus Ludovic Orban, duminică, la Covasna.
Orban speră la noi victorii în 2024
El a afirmat că a luat decizia de a candida pentru un nou mandat pentru că este convins că poate duce partidul spre noi victorii la alegerile din 2024.
"Am luat decizia să mai candidez pentru un mandat după o analiză extrem de serioasă şi după o analiză critică a mandatului pe care l-am avut ca preşedinte al PNL. Decizia de a candida am luat-o pentru că sunt convins că pot, ca preşedinte al PNL, să conduc PNL aşa cum l-am condus în cei patru ani de mandat, spre o nouă dezvoltare, o nouă creştere şi spre noi victorii în alegerile care vor urma, toate în anul 2024. Am şi arătat că am avut un scrutin de alegeri anticipate în care PNL s-a aflat pe primul loc cu un procent total obţinut la primărie de peste 40%. (...) Cred că acest rezultat este mult mai important decât sondajele de opinie pe care le scot din sertar sondorii de casă ai PSD. Candidatura mea este un angajament responsabil să fiu în continuare alături de dumneavoastră, să pun la dispoziţia partidului toată experienţa mea, toate cunoştinţele pe care le am, toate abilităţile pe care le-am dobândit de-a lungul carierei mele politice, tot timpul meu, toată energia pentru a putea să păstrăm PNL în frunte, să avem capacitatea să păstrăm o guvernare cât de lungă", a susţinut Orban.
La final, Ludovic Orban i-a îndemnat pe delegaţii PNL Covasna participanţi la conferinţa pentru alegerea noului preşedinte al filialei să îl voteze în fruntea PNL Covasna pe Olimpiu Floroian, singurul candidat înscris pentru această funcţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News