Orban-Bușoi, președinție PNL: Filiala Galați și-a desemnat susținerea
Preşedintele PNL Galaţi, senatorul George Stângă, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că filiala pe care o conduce va avea o delegaţie formată din 100 de membri la Congresul PNL. Aceștia îl vor susţine pe Ludovic Orban pentru funcţia de preşedinte al formaţiunii politice.
"Congresul PNL va avea loc pe 17 iunie. În prima zi se va alege doar preşedintele PNL şi vor participa 5.000 de persoane, iar pentru a doua zi este convocat Consiliul Naţional de Coordonare şi la acest eveniment vor participa 2.000 de persoane. PNL Galaţi are un candidat pentru funcţia de vicepreşedinte regional în cadrul Biroului Politic Naţional, acest candidat este domnul Victor Paul Dobre. La Galaţi, pe 24 mai, a avut loc Comitetul Director Judeţean la care au participat un număr de 59 de delegaţi, am făcut vot secret pentru toate cele trei moţiuni prezentate de domnii Buşoi, Cataramă şi Orban, iar rezultatul a fost următorul: 55 de voturi pentru Ludovic Orban, două voturi pentru Cristian Buşoi, două voturi pentru Viorel Cataramă. Cei 100 de delegaţi ai PNL Galaţi îl vor susţine pe Ludovic Orban pentru funcţia de preşedinte, a spus Stângă.
În ceea ce priveşte funcţia de vicepreşedinte regional, spre care tinde deputatul Victor Paul Dobre, fost preşedinte al PNL Galaţi, Stângă a precizat că acesta este ales la Consiliul Naţional de Coordonare cu voturile delegaţilor din judeţele care fac parte din regiunea respectivă.
"Regiunea Sud-Est este formată din judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea şi Galaţi, iar vicepreşedintele va fi ales cu voturile delegaţilor din cele şase judeţe menţionate. Până la momentul actual nu ştiu dacă mai sunt şi alţi candidaţi. Foarte posibil să apară. În principiu fiecare candidat la funcţia de preşedinte la nivel naţional şi-a format o echipă. Victor Paul Dobre candidează cu sprijinul echipei domnului Ludovic Orban. E foarte posibil ca domnul Cataramă să-şi desemneze un candidat, la fel ca şi domnul Buşoi", a menţionat Stângă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News