Orban: Propunerea Adinei Florea la şefia DNA, nelegală
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Ludovic Orban
Ludovic Orban
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că propunerea Adinei Florea la şefia DNA este nelegală şi nu poate fi admisă în contextul în care Colegiul CNSAS nu a finalizat procedura de reverificare în acest caz. 

"Domnul Tudorel Toader a recidivat. Pe data de 27 decembrie a retransmis propunerea pentru şefia DNA în persoana Adinei Florea şi de data aceasta a făcut-o fără să aibă aviz de la CNSAS. (...) A fost o şedinţă programată pe data de 21 decembrie, în acea şedinţă nu s-a întrunit cvorumul, ca atare nu s-a acordat acea adeverinţă de colaborare sau necolaborare cu Securitatea - document obligatoriu, în conformitate cu Legea 303, pentru iniţierea propunerii de numire.

Ministrul Justiţiei, care este chemat să asigure respectarea legii, care este primul obligat să respecte legea, încalcă din nou legea în ceea ce priveşte formularea propunerii, propunând-o din nou pe Adina Florea fără să aibă, conform legii, un certificat din partea CNSAS, care nu poate fi emis de preşedintele CNSAS, ci în mod obligatoriu legea prevede că acest lucru este decis de Colegiul CNSAS.

"Propunerea lui Tudorel Toader este în afara legii"

La ora actuală, propunerea lui Tudorel Toader este în afara legii, iar ceea ce face Tudorel Toader este o sfidare la adresa Constituţiei, a legii şi chiar la adresa preşedintelui Iohannis. (...) După părea mea, este o propunere nelegală, care nu poate fi admisă", a declarat Orban, la Digi 24. 

Colegiul CNSAS ar putea discuta în şedinţa de joi dacă va menţine sau nu adeverinţa dată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în cazul Adinei Florea, propusă de ministrul Justiţiei pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Sulfina Barbu, membru în Colegiul CNSAS, a declarat luni, pentru Agerpres, că deocamdată nu a fost finalizată procedura privind reverificarea Adinei Florea. 

Vezi şi: Iohannis, demers de ultimă oră. Dide, victorie: Am reușit!

Cel mai lung nume din lume. Cum se aude - video


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel