Data publicării:
Orașul din România în care jumătate din terase funcționează ilegal
Un control făcut de polițiștii locali într-un oraș din România a scos la iveală faptul că jumătate dintre terasele existente acolo funcţionează ilegal.
Este vorba despre municipiul Arad. Prin urmare, agenţii economici au fost sancţionaţi cu avertismente scrise și riscă amenzi dacă nu se vor conforma în zilele următoare prin obţinerea documentaţiilor necesare.
În Arad funcţionează 165 de terase, dar la verificările făcute în ultimele 30 de zile s-a descoperit că 82 încalcă Regulamentul de desfăşurare a activităţilor comerciale şi al pieţelor.
"Reprezentanţii societăţilor verificate au fost avertizaţi în scris şi notificaţi privind obligativitatea obţinerii documentelor necesare funcţionării", a transmis, joi, Poliţia Locală Arad.
Problemele constatate
Printre problemele constatate sunt lipsa autorizaţiei privind desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică pentru terasele aflate pe domeniul public ori privat şi lipsa avizelor pentru orarul de funcţionare.
"În vederea evitării măsurilor sancţionatorii, Direcţia Generală Poliţia Locală Arad recomandă solicitarea acordului de ocupare domeniu public terasă înainte cu 15 zile de deschiderea acesteia, respectiv obţinerea avizului pentru orarul de funcţionare, separat de structura de vânzare pentru terasele şi grădinile de vară situate pe domeniul public sau privat", a transmis sursa citată.
În următoarele zile, administratorii care nu vor intra în legalitate vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 2.000 şi 2.500 de lei pentru fiecare articol încălcat din regulament, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News