Orașul de tranzit pentru români, despre care Crin Antonescu afirmă ”e viu și crește, e acasă”

Crin Antonescu afirmă că și-ar dori o Românie în care să trăiești frumos și la 60 de kilometri de București, și la 300.
Șantier de construcție de nave fluviale la Giurgiu. Fabrică de prelucrare a oțelurilor la Giurgiu. IT la Giurgiu. Parcuri solare la Giurgiu. Pentru sutele de mii de români care trec cu mașina prin Giurgiu spre vacanța de vară, orașul e doar o mică oprire înainte de podul peste Dunăre. Dar, pentru tinerii cu care m-am întâlnit aici, orașul e viu și crește. E acasă. Asta îmi doresc. Să facem o Românie în care poți să trăiești frumos nu doar în Capitală. Ci și la 60 de kilometri sau la 300. Din care nu ne pleacă tinerii” a scris Crin Antonescu pe Facebook, după o vizită la Giurgiu.
Crin Antonescu, în Giurgiu/ Foto Facebook
Mai mult informații despre Giurgiu, conform giurgiu.insse.ro:
Reşedinţa judeţului este municipiul Giurgiu, aflat la 64 km de capitala ţării pe ruta Bucureşti - Sofia - Atena sau Bucureşti - Istanbul.
Atestat documentar încă din secolul XIV, municipiul Giurgiu a fost gazda unor premiere tehnice: prima linie de cale ferată din România (Bucureşti-Giurgiu), prima linie de telegraf si podul de peste Dunăre.
Giurgiu este un important punct de trecere a frontierei pentru traficul de mărfuri şi persoane. Municipiul Giurgiu este unul dintre cele mai importante porturi româneşti la Dunăre.
În nordul judeţului sunt în exploatare zăcăminte de ţiţei, iar din albiile Dunării şi râurilor ce străbat judeţul sunt extrase nisipuri şi pietrişuri.
Apartinând Câmpiei Române, suprafaţa judeţului este alcătuită din păduri şi terenuri arabile.
Judeţul Giurgiu are în componenţă un municipiu, două oraşe, 51 comune şi 167 sate.
Populaţia judeţului Giurgiu reprezinta 1,3 % din populaţia României.
În economia judeţului Giurgiu se disting ca activităţi cu pondere semnificativă, agricultura, industria şi comerţul.
În cadrul industriei judeţului reprezentative sunt: industria alimentară şi a băuturilor, extracţia petrolului şi gazelor naturale, industria textilă şi a confecţiilor din textile.
În judeţ există 2 parcuri industriale:
– Parcul Tehnologic şi Industrial Giurgiu Nord
– Parcul Industrial Bolintin Deal
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News