Data publicării:
Orașul care ar putea interzice utilizarea telefoanelor mobile în timpul mersului
Pietonii nu vor mai putea folosi telefoanele în mers.
Yamato a devenit joi prima municipalitate din Japonia care le-ar putea interzice locuitorilor să folosească telefoanele smartphone în timp ce se deplasează pe jos în locuri publice, informează agenţia Kyodo.
În cazul în care proiectul de ordonanţă va fi adoptat de conducerea oraşului din Prefectura Kanagawa, dispoziţia va intra în vigoare miercurea viitoare.
Autorităţile din oraş au declarat că speră ca prin această măsură oamenii vor deveni conştienţi că smartphone-urile nu ar trebui utilizate în mişcare.
Ce vor face pietonii
Conform ordonanţei, pietonii ar trebui să se oprească într-un loc în care nu împiedică traficul în cazul în care doresc să îşi folosească telefoanele mobile în spaţii publice, cum ar fi pe străzi sau în parcuri.
Potrivit unui studiu desfăşurat de autorităţi în ianuarie în două zone din oraş, în cadrul căruia a observat un număr de aproximativ 6.000 de pietoni, aproximativ 12 procente dintre aceştia utilizau telefoanele smartphone în timpul mersului.
După acest sondaj, proiectul de ordonanţă a fost înaintat conducerii oraşului, la 1 iunie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News