Îți mai amintești oracolul din copilărie? Toate acele gânduri așternute într-un caiet nemuritor. Secretele „bine ascunse” pe care le împărtășeam cu colegii și prietenii, dar și emoția cu care citeam răspunsurile lor. Spectacola a „reînviat” acel oracol, dar online, iar Elena Gheorghe a acceptat provocarea.

1. SPECTACOLA: Care era cel mai mare vis al tău în copilărie?

Elena Gheorghe: Să cânt! Visul a devenit realitate.

2. SPECTACOLA: Care a fost cea mai mare trăznaie pe care ai făcut-o în copilărie?

Elena Gheorghe: La trăznăi am fost cap de afiș! Țin minte ca aveam un scuter pe care ne plimbam toți trei, pe rând, dar doar în prezența tatălui, care ne supraveghea să nu pățim ceva. L-am furat o dată din curte și am plecat pe stradă… am pierdut controlul, am căzut de pe el, dar totuși nu am dar drumul ghidonului. Și uite așa m-a târât scuterul vreo 30 de metri până am ajuns într-un șanț. Și ce bine ca am ajuns acolo, și nu pe șoseaua principală. Am fost pedepsită mult timp și de atunci scuterul a fost istorie.

3. SPECTACOLA:  Care ar fi lucrul pe care l-ai schimba în viața ta, dacă ai putea întoarce timpul înapoi?

Elena Gheorghe: Odată scrisă cartea vieții, rămâne tiparită așa, și orice lucru șters, e unul neasumat! Greșelile făcute de-a lungul vieții m-au ajutat să nu mai fac altele și să devin un om mai bun, mai înțelept, mai calculat. Nu aș schimba nimic in viața mea!

4. SPECTACOLA: Care este cea mai mare frică a ta?

Elena Gheorghe:  De-a lungul timpului, a experienței vieții, mi-am eliminat fricile minore, umane și am rămas cu o singură frică: frica de Dumnezeu.

5. SPECTACOLA: Dacă viața ta ar avea o coloană sonoră, care ar fi aceea?
  
Elena Gheorghe: Coloana sonoră se poate schimba rapid, după stare, spirit, și în decurs de 5 minute. În momentul de față urmează să dau o tură de alergare în parc, așa ca voi asculta un mix al trupei Rammstein!

6. SPECTACOLA: Care a fost cel mai penibil moment din viața ta?
  
Elena Gheorghe: La un eveniment foarte important, mi s-a rupt rochia la spate, cu 10 minute înainte sa termin concertul. A trebuit să rămân concentrată și pe momentul live, să țin microfonul cu o mâna și rochia  cu cealaltă mână (și totuși, norocul meu era că aveam boxeri - pantaloni scurți), astfel încât să nu atrag atenția. Atunci am simțit că-mi cade cerul în cap, dar am continuat, cu toată emoția (care nu era una constructivă) și stângăcia mișcărilor, care nu mai erau unele normale și firești, în pas cu muzica ritmată pe care o cântam, cu dansuri menite să acopere momentul jenant. A fost, da, un moment penibil. 

(Citește continuarea articolului pe spectacola.ro.)

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News