Data publicării:
Opt români morți carbonizați în urma unui accident în Spania
Tragedie pe o șosea în Spania. Opt români, între care doi copii, au murit, marţi, după ce microbuzul în care se aflau a fost izbit în plin de un camion, pe o autostradă în zona localităţii Albatera, din regiunea Alicante.
UPDATE: Potrivit ultimelor informații, românii se îndreptau către aeroportul din Valencia de unde urmau să se îmbarce într-o cursă Wizz Air cu destinația România.
Cei opt români, trei femei, trei bărbaţi şi doi copii, se aflau într-un microbuz care a fost lovit puternic de un camion ce venea din sens opus.
Atât microbuzul, cât şi camionul s-au răsturnat, iar microbuzul a luat foc şi a ars complet, trupurile carbonizate fiind scoase ulterior dintre fiare de pompierii care au intervenit la locul tragediei. Singurul supravieţuitor este, până la această oră, şoferul camionului, care a fost transportat la spital şi este şi el în stare gravă.
Consulatul României din Castellon se află în legătură cu autorităţile locale şi se fac demersuri pentru identificarea celor 8 români morţi în accident.
„Consulatul de la Castellon cunoaște situația privind accidentul survenit în cursul serii pe autostrada AP-7m în apropiere de localitatea Granja de Rocamora, provincia Alicante, fiind declanșată procedura de cooperare cu autoritățile spaniole în vederea obținerii de informații cu privire la producerea accidentului cât și date despre cetățenia persoanelor implicate în accident".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News