Opt bărbaţi, reţinuţi de poliţişti pentru furt de combustibil din autocisterne
Opt persoane au fost reţinute, sâmbătă, sub acuzaţia de furt de combustibil, poliţiştii punând în aplicare şi 10 mandate de percheziţie domiciliară, în urma cărora au fost ridicate bunuri în valoare de aproximativ 13.700 de lei, informează IPJ Constanţa.
Potrivit sursei citate, în urma percheziţiilor au fost ridicate 515 litri produs petrolier cu miros specific de benzină, 1.576 de litri produs petrolier cu miros specific de motorină, mai multe sigilii, o pompă electrică de transfer, mai multe recipiente goale, 14.000 de lei şi 2.000 de euro. Valoarea totală a bunurilor indisponibilizate este de aproximativ 13.780 de lei.
Ca urmare a cercetărilor făcute într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat, poliţiştii au depistat în flagrant delict un bărbat, şofer pe o autocisternă de transport carburant, în timp ce ar fi sustras 50 de litri de produs petrolier cu miros specific de benzină. Din cercetări, a mai reieşit faptul că, şapte bărbaţi (şoferi ai unor autocisterne), în timpul deplasării cu încărcătura de combustibil către destinaţie, s-ar fi abătut de la traseu, mai exact ar fi oprit în incinta societăţii comerciale în cadrul căreia îşi desfăşurau activitatea, unde, cu ajutorul agentului de pază şi al mecanicului, ar fi descărcat produsul petrolier în recipiente de diferite capacităţi, acestea fiind depozitate în magaziile societăţii cu scopul comercializării, precizează IPJ Constanţa, transmite Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News