Data publicării:

Opt arestaţi pentru manipularea rezultatelor unor meciuri în Bosnia-Herţegovina

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

Opt persoane au fost arestate în Bosnia-Herţegovina, în cadrul unei operaţiuni care a vizat mai mulţi arbitri şi angajaţi din fotbal, suspectaţi că au manipulat rezultatele unor meciuri, anunţă site-ul bosniac de ştiri Klix, citând surse oficiale, informează agenţia EFE.

Un purtător de cuvânt al Agenţiei de stat pentru investigaţii şi protecţie (SIPA), o unitate a poliţiei, a explicat că este vorba de o acţiune iniţiată sub numele "VAR", la ordinul Procuraturii bosniace.

Suspecţii sunt consideraţi responsabili de crimă organizată, abuz de putere, mită şi alte infracţiuni. Poliţia a efectuat percheziţii în diferite locaţii din Bosanski Samac, Orasje, Novi Travnik, Sarajevo şi alte locuri, aflate în proprietatea suspecţilor.

Autorităţile anchetează în special meciuri din liga regională a Federaţiei din Bosnia-Herţegovina, disputate în sezonul 2018/2019.

Printre cei reţinuţi se află patru arbitri şi mai mulţi angajaţi ai Federaţiei bosniace de fotbal, organizaţie care şi-a exprimat "susţinerea" faţă de operaţiunea SIPA.
AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel