Opt angajaţi ai comisiei electorale din Afganistan, ucişi într-un atac al talibanilor
Data publicării:
Autor: Eduard Pascu
WhatsApp
Opt angajaţi ai Comisiei electorale au fost ucişi sâmbătă noaptea într-un atac comis în centrul unui cartier din provincia sudică Kandahar, au anunţat duminică oficiali afgani, relatează Reuters.

Angajaţii Comisiei Electorale Independente se aflau la biroul guvernamental din districtul Maruf pentru înregistrarea alegătorilor atunci când luptători ai grupării islamiste radicale talibane au atacat. Atacul a fost revendicat de talibani. 

Qari Yousuf Ahmadi, un purtător de cuvânt al talibanilor, a declarat că luptători talibani au ucis angajaţi ai comisiei electorale precum şi 57 de membri ai Forţelor de apărare naţională şi securitate afgane (ANDSF). Ei au capturat de asemenea alte 11 persoane, cinci vehicule şi o cantitate mare de arme în timpul atacului. Dar oficiali guvernamentali afgani au afirmat că talibanii au exagerat cifrele privind victimele. 

Vezi și: De la Moscova, talibanii afgani afirmă că doresc pace în Afganistan

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel