Data publicării:

Oprescu, despre referendumul lui Băsescu: M-a bufnit râsul

Autor: Covrig Roxana | Categorie: Politica
WhatsApp
SORIN OPRESCU
SORIN OPRESCU

Primarul Capitalei a pus noul referendum inițiat de către președinte pe seama zodiei. "Ne jucăm cu referendumuri din astea, el fiind şi Scorpion", a spus Sorin Oprescu. El a adăugat că o ia sportiv, dar nu vede rostul unui al doilea referendum. Primarul Capitalei a mai spus că președintele Traian Băsescu "a mai avut grijă să tulbure şi el apa cu piciorul aşa puţin ca să facă valuri". El a conchis: "Am citit întrebările și m-a bufnit râsul. Răspunsul este nu". 

"Ne jucăm cu referendumuri din astea, el fiind şi Scorpion, eu cam cunosc genul ăsta de acţiune, el este mult mai bătrân decât mine, cu vreo 3 zile, e dorinţa asta de a încerca să impună un lucru în care crede. Eu o iau sportiv", a precizat Oprescu, potrivit Mediafax.

Cu privire la un al doilea referendum, a spus "cred că ajunge o dată". 

 Sorin Oprescu a explicat "Eu nu cred că domnul preşedinte mai are vanităţi şi orgolii neostoite. Toate au venit în viaţa lui, sigur că nu au curs liniştit, a mai avut grijă să tulbure şi el apa cu piciorul aşa puţin ca să facă valuri. Dar, aflându-se la sfârşitul unui serviciu de mare demnitate publică, cred că poate să fie şi dânsul mai elastic şi să înţeleagă foarte bine că a rezultat părerea oamenilor, acum vor explica ceilalţi care este gândirea, care este principiul şi dacă lumea va fi de acord... Altfel nu facem altceva decât să stăm în consultări şi consultări. Am citit întrebările şi m-a bufnit râsul, răspunsul este nu la ambele întrebări".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel