Data publicării:

Oprescu, Apostu şi Mazăre - cei mai mediatizaţi primari în online. Vezi Top 10

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
oprescu pe santier
oprescu pe santier

Alegeri prezidentiale 2024

Sorin Oprescu (Bucureşti), Sorin Apostu (Cluj-Napoca) şi Radu Mazăre (Constanţa) se află pe primele trei locuri în topul celor mai mediatizaţi primari în mediul online, în decursul lunii iunie, arată o analiză Mediafax Monitorizare.

Analiza a luat în calcul primarii reşedinţelor de judeţ (cu excepţia primarului suspendat al Craiovei, Antonie Solomon) şi pe cel al Capitalei şi a fost realizată în perioada 1 - 30 iunie pe site-uri, bloguri, conturi de Twitter şi pagini publice de Facebook - în total, circa 54.500 de surse online în limba română urmărite de Mediafax Monitorizare.

Ierarhia vizibilităţii este condusă de Sorin Oprescu, care înregistrează peste 31% dintre menţiunile din online despre cei 41 de primari (2905 de menţiuni din totalul de 9286).

Sorin Apostu şi Radu Mazăre îşi alocă, la rândul lor, câte 7,4%, respectiv 6,8% din mediatizare, ei fiind urmaţi de primarii din Sibiu şi Iaşi - Klaus Iohannis şi Gheorghe Nichita - cu 5,2%, respectiv 5%.

Top 10 îi mai include pe Ion Lungu (Suceava) - 4,1%, Gheorghe Ciuhandu (Timişoara) - 3,7%, Gheorghe Falcă (Arad) - 3%, Tudor Pendiuc (Piteşti) şi Gheorghe Ştefan (Piatra-Neamţ) - 2,5% fiecare.

Împreună, cei zece edili din fruntea clasamentului cumulează 71% din totalul menţiunilor, în timp ce restul se distribuie între ceilalţi 31 de primari.

În timp ce Sorin Oprescu are cel mai mare număr de menţiuni pe toate cele patru categorii de surse online monitorizate, locul secund este ocupat de Sorin Apostu în cazul site-urilor, Gheorghe Ciuhandu în cazul blogurilor, Klaus Iohannis pe Facebook şi Radu Mazăre pe Twitter.

Pentru primarii din top 10, site-urile au generat cea mai mare parte a vizibilităţii, având o pondere de 86% în mediatizare. Ierarhia categoriilor de surse online din acest punct de vedere este completată de Twitter - 6%, bloguri - 5% şi Facebook - 3%.

sursa: Mediafax

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel